„Autopsiera”, criminala care s-a condamnat singura la moarte
Viata si moartea Marianei Stratulat seamana cu un roman teribil, infricosator, care-ti face parul maciuca. Aceasta primise porecla Oparita dupa niste cicatrici pe care le avea pe fata. Am interogat-o pe „Oparita” si pot sa spun ca viata la marginea societatii pe care a dus-o inca din copilarie o facuse diferita de restul oamenilor. Nu dadea doi bani pe valorile unei vieti normale si tot ce conta pentru ea era sa aiba alcool si hrana. Un acoperis deasupra capului era important numai in sezonul rece.Prin 1997, aceasta a avut o relatie cu un alt boschetar, Aurelian Carausu. Cei doi s-au dus intr-o zi la un prieten care avea o garsoniera chiar langa Cimitirul „Reinvierea”. Acolo, Carausu a facut o criza de gelozie si l-a injunghiat mortal pe Marian Simion, proprietarul garsonierei. Apoi, cu un sange rece incredibil, femeia a taiat cadavrul, i-a scos intestinele si l-a spalat pe dinauntru. A bagat matele lui Simion intr-o sacosa si le-a aruncat intr-o ghena. Logica acestui gest a fost ca mortul sa intre mai greu in putrefactie si sa fie descoperit cat mai tarziu de vecinii alertati de miros. Atunci, „Oparita” a fost botezata Autopsiera si a fost condamnata la doar doi ani de inchisoare, pentru profanare, in conditiile in care judecatorii au considerat ca nu a fost complice la crima. Iesita din puscarie, femeia si-a gasit un iubit nou, tot din randul boschetarilor, Costica Stemaci, supranumit Turcu, in varsta de 60 de ani. Locuia impreuna cu acesta in subsolul unui bloc de pe bulevardul Ion Mihalache. Stemaci era un om foarte violent, mai ales atunci cand se imbata. Mai mult, acesta purta in permanenta un cutit la el, acesta fiind, de altfel, si cel mai de pret bun al sau. La data de 9 martie 2000, cei doi au baut impreuna si au inceput sa se certe. La un moment dat, Turcu a injurat-o de mama pe concubina lui, fapt care a deranjat-o la culme pe aceasta. Ca urmare, scandalul a degenerat si mai tare, iar barbatul a inceput s-o loveasca. Atunci, „Oparita” a pus mana pe cutitul acestuia si l-a lovit cu sete. Apoi, s-a aplecat peste trupul individului si a infipt cutitul in el pana cand, istovita, a renuntat. La autopsie, medicii au numarat peste 20 de lovituri. Pana sa fie prinsa, criminala a mai apucat sa faca o ultima betie. A vandut cutitul la Obor si cu banii castigati a putut sa-si cumpere o ultima sticla, „la jumatate”, cum era atunci, cu alcool ieftin. In timpul audierior, ea a fost foarte abatuta si a marturisit ca nu mai are de ce sa traiasca. In penitenciar, Mariana Stratulat s-a spanzurat la varsta de 43 de ani.