Autoritățile britanice, în alertă după ce două trenuri s-au ciocnit. Mai multe persoane au fost rănite

De: Cancan
Publicat: 01/11/2021 | 10:36

Autoritățile britanice au declanșat duminică seara alerta de „incident major”. Două trenuri s-au ciocnit în sudul Angliei, în zona Salisbury. În urma accidentului cel puțin 12 oameni au fost răniți.

Un eveniment nefericit a avut loc seara trecută în Anglia. Autorităţile au intrat în alertă, iar la faţa locului au ajuns multe ambulanțe și mașini de poliție. 50 de pompieri au fost trimiși în zonă, de asemenea și trei elicoptere.

Potrivit presei de la Londra, impactul a avut loc la ieșirea dintr-un tunel. Se pare că totul s-a întâmplat după ce unul dintre trenuri ar fi lovit un obiect. Ultimul vagon a deraiat și la scurt timp trenul a fost lovit de cealaltă garnitură, pentru că în urma incidentului, s-a defectat sistemul de semnalizare. Unul dintre trenuri s-a înclinat pe o parte, iar unul dintre conductori a rămas încarcerat în locomotivă.

Mai mult decât atât, condorm ultimelor informații disponibile în acest moment, persoanele care au fost rănite nu sunt în stare gravă.

 

Sursă foto: Twitter