Avalanșe în Munții Bucegi. Turiștii sunt sfătuiți să nu meargă pe traseele închise sau în văi

Publicat: 17/04/2019 | 11:30

Mai multe avalanșe s-au produs, în ultimele zile, în Munții Bucegi, pericolul fiind în continuare mare în condițiile în care se anunță noi ninsori. Salvamontiștii atrag atenția turiștilor să nu meargă pe traseele închise.

Avalanșe pe Valea Albă. Valea este plină de avalanșe vechi și proaspete. Chiar în timp ce urcam, după săritoarea Cârnului, am fost surprinși de două avalanșe mari provocate de doi. Ne-am salvat la timp. De asemenea, la ieșirea în platou s-au format cornișe mari. Cum urmează să ningă, începând cu data de mâine (miercuri – n.r.), recomandarea este să nu încercați ascensiunea”, este mesajul postat pe Facebook de salvamontistul Marius Iordache.

La rândul său, șeful Salvamont Prahova, Daniel Banu, a declarat că pericolul de producere a avalanșelor este ridicat.

Sunt avalanșe de primăvară. Se încălzește și se produc mai ales pe văile de abrupt. Va și ninge zilele acestea la altitudini mari, se va depune un nou strat care va fi instabil, gradul de periculozitate fiind foarte mare chiar și pe traseele turistice pe care încă există un strat mare de zăpadă”, a declarat Banu.

Acesta recomandă turiștilor să nu urce pe văi și nici pe traseele turistice care încă sunt închise.

Singurele trasee deschise sunt cele de la baza muntelui.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult