Avem imaginile cu ”flagrantul”! Tudor Chirilă a ”furat semaforul” noaptea ca…

De: Cancan
Publicat: 10/02/2017 | 00:06

O vorbă populară spune că “graba strică treaba”, însă Tudor Chirilă nu pare să ţină cont de ea, aşa cum o dovedesc imaginile “flagrantului” CANCAN.ro! Deşi a terminat cântarea la ora 12:00, artistul a reuşit să plece din local abia după două ore, trimiţându-şi unul dintre colegii de trupă pentru a-i muta şi a-i curăţa maşina. Până a ajuns Tudor în parcare, două fane micuţe ale cântăreţului au tot dat rotocoale în jurul maşinii, renunţând în cele din urmă să-l mai aştepte, după ce i-au lăsat nişte “mesaje” în zăpada depusă pe automobil. Îmbrăcat elegant, “asortat” cu un fes călduros, dar cu încălţări nepotrivite pentru o astfel de vreme, drept dovadă că a şi fost la un pas să ia o căzătură de toată frumuseţea, Tudor Chirilă şi-a făcut într-un final apariţia, fiind grăbit nevoie mare să plece spre casă, acolo unde îl aşteaptă Iulia alături de cei doi copilaşi ai lor. (fotografii senzaţionale cu Tudor Chirilă şi fiul său AICI)

Tudor Chirilă a ignorat intenţionat semaforul care putea fi observat cu uşurinţă şi care afişa culoarea roşie!

Chiar dacă iniţial a fost un şofer cuminte în trafic, mergând regulamentar, atunci când a ajuns la o intersecţie a ignorat complet culoarea roşie a semaforului, „strecurându-se” subtil după un taximetrist. Dincolo de graba de a-şi vedea iubita şi copilaşii, de vină pentru “fenta” ui Tudor Chirilă ar putea fi şi problemele tot mai serioase de sănătate cauzate de o posibilă hernie lombară, despre care v-a povestit CANCAN.ro AICI. Durerile l-au mai dat gata pe cântăreţ şi în acel moment, iar de această dată, înainte de a încălca regulile de circulaţie, Tudor Chirilă a fost nevoit să îşi supună corpul unui efort considerabil pe scenă. Totuşi, ar fi de recomandat ca, pe viitor, spiritul civic să se manifeste şi… la volan! În fond, regulile ar trebui să fie reguli, chiar şi la ora două noaptea, într-un oraş aproape pustiu.

This browser does not support the video element.