Avertisment îngrijorător făcut de OMS! Următoarea variantă de COVID va fi mai contagioasă faţă de Omicron

Publicat: 26/01/2022 | 10:09

Varianta Omicron a COVID-19 a devenit rapid dominantă în întreaga lume, însă, din fericire, în ciuda numărului de cazuri record, mortalitatea rămâne destul de scăzută comparativ cu Delta.  

Deși această varianta a coronavirusului este foarte contagiasă, cercetătorii din cadrul OMS fac un anunț îngrijorător: următoarea variantă de COVID va fi mai contagioasă faţă de Omicron.

Aproximativ 21 de milioane de cazuri de COVID au fost raportate câtre OMS în cursul săptămânii trecute, stabilind un nou record mondial de cazuri săptămânale ca urmare a răspânidrii Omicron, a declarat Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru COVID-19, în timpul unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri transmise în direct pe canalele de socializare ale organismului ONU, relatează CNBC.

”Următoarea variantă îngrijorătoare va fi mai abilă, iar ceea ce vrem să spunem prin aceasta este că va fi mai transmisibilă, deoarece va trebui să depăşească ceea ce circulă în prezent. Marea întrebare este dacă viitoarele variante vor fi sau nu mai grave”, a spus Van Kerkhove.

”Nu există nicio garanţie în acest sens. Sperăm că aşa va fi, dar nu există nicio garanţie în acest sens şi nu putem miza pe acest lucru”, a spus ea. Mai mult, următoarea iteraţie a Covid ar putea, de asemenea, să eludeze protecţia oferită de vaccin.

Pfizer şi BioNTech au început să testeze un vaccin Covid care vizează în mod specific varianta Omicron

Pfizer şi BioNTech au început marţi să testeze un vaccin Covid care vizează în mod specific varianta Omicron, în timp ce cresc îngrijorările că vaccinurile actuale nu rezistă împotriva infecţiilor şi a formelor uşoare cauzate de tulpina descoperită în urmă cu puţin peste două luni.

Virusul va continua să evolueze înainte de a se stabiliza într-un tipar, a declarat Dr. Mike Ryan. El a spus că se speră că se va stabili la un nivel scăzut de transmitere, cu posibile epidemii ocazionale.

Acesta ar putea deveni mai mult sezonier sau ar putea afecta doar grupurile vulnerabile, a spus el, potrivit Mediafax.

Sursa foto: Pexels.com