Avertismentul îngrijorător al medicilor: ”COVID-19 și-a modificat evoluția și se vindecă mai greu”

Publicat: 29/10/2020 | 14:49

Potrivit specialiștilor, COVID-19 și-a modificat evoluția și se vindecă mai greu. Pacienții cu forme medii ale bolii au nevoie chiar și de o lună de tratament.

”Am observat că în ultima perioada de timp, formele medii de boală, fără comorbidități, se negativează greu. Adică stau o perioada mai lungă de timp până să obțină acel test negativ. Aș spune că modul în care evoluează simptomele, retrocedarea acestor simptome este mai greoaie.

S-au modificat și ca tablou. Altădată veneau că nu mai aveau gust și miros. Acum gustul și mirosul se pierd poate chiar cu o săptămână de la debutul bolii. Altădată apăreau dureri musculare după ce era febra 38-39 de grade, acum sunt pacienți afebrili care acuză am dureri musculare. Or, noi știm că durerile musculare reprezintă un semn că trebuie să urmărim cu atenție evoluția pacientului respectiv”, a spus Carmen Dorobăț, manager al Spitalului clinic de Boli Infecțioase Sf. Parascheva din Iași.

Coronavirus România, 29 octombrie

În urma celor mai noi informații oferite de GCS, pe teritoriul României au fost înregistrate alte 6.481 noi cazuri de infectare. Până astăzi, 29 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 229.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 163.852 de pacienți au fost declarați vindecați.

De asemenea, în intervalul 28.10.2020 (10:00) – 29.10.2020 (10:00) au fost raportate 83 decese (52 bărbați și 31 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.