Avertismentul transmis de directorul OMS. Se recomandă ”anularea” Crăciunului: ”Dacă vrem să punem capăt pandemiei…”

Publicat: 21/12/2021 | 10:28

Directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, trage un semnal de alarmă. Acesta susține că, pentru a putea pune capăt pandemiei, este de preferat să renunțăm la anumite evenimente, inclusiv la cele cu ocazia sărbătorilor de iarnă, și să meargă la centre pentru a se vaccina împotriva Covid-19.

Crăciunul și Revelionul se apropie cu pași repezi. Peste doar câteva zile, oamenii vor sărbători unul dintre cele mai așteptate momente, și anume trecerea în noul an. Totuși, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, trage un semnal de alarmă în acest sens și susține că, pentru a pune capăt pandemiei, trebuie să avem în vedere anumite lucruri. În primul rând, am putea să ne gândim și la „anularea” Crăciunului, în sensul că oamenii să nu petreacă la fel ca în alți ani, pentru a nu exista riscul de răspândire a virusului. În cel de-al doilea rând, se recomandă vaccinarea împotriva Covid-19. Directorul OMS spune că lumea trebuie să conștientizeze situația în care ne aflăm cu toții, „să sărbătorim viața mâine”, și nu să ”sărbătorim astăzi și să plângem mâine”.

Citește și ÎNCĂ DOUĂ PERSOANE AU FOST CONFIRMATE POZITIV CU VARIANTA OMICRON A CORONAVIRUSULUI

Directorul OMS: ”Dacă vrem să punem capăt pandemiei anul viitor…”

De asemenea, în cadrul conferinței de presă de la Geneva, oficialul a declarat că varianta Omicron se răspândește mult mai rapid decât cele anterioare și „este probabil ca oamenii vaccinați și cei care s-au vindecat de Covid se infectează sau se reinfectează”.

„Ne-am săturat de această pandemie. Vrem să petrecem mai mult timp alături de familia noastră, însă pentru a-i proteja pe ei, trebuie să ne protejăm înainte pe noi, acest lucru înseamnă în unele cazuri să renunţăm la evenimente. Dacă vrem să punem capăt pandemiei anul viitor, trebuie să punem capăt accesului inegal la vaccinuri şi să reuşim ca 70% din populaţia fiecărei ţări să fie vaccinată până la mijlocul anului viitor”, a spus directorul OMS, arată dcnews.ro.

Sursă foto: Pixabay