BAC 2023 | Cum se rezolvă subiectele de azi de la istorie. Baremul de corectare

Publicat: 27/06/2023 | 08:26
Absolvenții de liceu susțin la BAC proba la istorie, pe 27 iunie 2023

BAC 2023. Este 27 iunie 2023, ziua în care absolvenții de liceu susțin proba obligatorie a profilului. Începând cu ora 09:00, în sălile de examen sunt distribuite subiectele către elevi, pentru a fi rezolvate. În funcție de profilul pe care l-au urmat, aceștia au putut să susțină fie proba la Matematică, fie cea la Istorie. Mai jos, în articol, regăsiți rezolvarea și baremul de corectare pentru proba scrisă la Istorie. 

UPDATE ora 16:00: Au apărut și primele rezolvări pentru proba de Istorie de la Bacalaureat 2023. Edupedu.ro a publicat răspunsurile pentru exercițiile pe care elevii le-au avut de rezolvat.

Primele subiecte de la proba de Istorie/ Foto: edupedu.ro
A doua parte a subiectelor de la Istorie/ Foto: edupedu.ro

Absolvenții de liceu au avut de rezolvat trei subiecte. Sunt disponibile AICI! În cele ce urmează, vă prezentăm cerințele pe care le-au avut de rezolvat elevii. La primul subiect, au primit două texte: I. A. Pop, „Istoria ilustrată a românilor pentru tineri” și I. A. Pop, T. Nagler, M. Andras, „Istoria Transilvaniei”.

Cerințele pe care le-au avut de rezolvat sunt următoarele:
1. Numiți Principatul autonom precizat în sursa B.
2. Precizați, din sursa A, o informație referitoare la politica externă a domnilor români.
3. Menționați două spații istorice la care se referă atât sursa A, cât și Sursa B.
4. Scrieți litera corespunzătoare sursei care susține că popoarele balcanice sunt ocupate de otomani.
5. Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precuzând rolul fiecăreia dintre aceste informații.
6. Prezentați alte două fapte istorice la care participă românii în secolul al XVI-lea, în afara celor precizate în sursele A și B.
7. Menționați o asemănare între două acțiuni desfășurate de români în relațiile internaționale din sec. al VXII-lea – al XVIII-lea.

La cel de-al doilea subiect, elevii au avut un text din I. Bolovan și I. A. Pop, „Marea istorie ilustrată a României și a Republicii Moldova”. La ultimul subiect, au avut de scris un eseu de aproape 2 pagini despre „situația internă și internațională a României, în perioada postbelică”.

Elevii au primit subiectele la ora 09:00

Între orele 07:30 și 08:30, elevii sunt primiți în sălile de examen, urmând ca la ora 09:00 să înceapă cea de-a doua probă scris la BAC 2023. Intrarea în sălile de examen se face în baza unui act de identitate care va fi verificat de supraveghetori. Potrivit informațiilor făcute publice de Ministerul Educației, elevii și profesorii trebuie să respecte un set de reguli bine stabilit, pentru o bună desfășurare a sesiunii de Bacalaureat. Orice tentativă de fraudă aduce eliminarea candidatului de la examen. Subiectele pentru proba scrisă la Istorie vor putea fi accesate aici. De altfel, după începerea examenului, vor apărea rezolvarea subiectelor și baremul de corectare pentru această probă.

Elevii s-au putut pregăti pentru această probă nu doar învățând materia, ci și rezolvând modelele de subiecte care apar pe site-ul subiecte.edu.ro.

Vezi și E IMPOSIBIL SĂ MAI COPIEZI LA BAC ȘI LA EVALUAREA NAȚIONALĂ! ORDINUL A VENIT DE LA GUVERN, CE SE ÎNTÂMPLĂ ACUM ÎN SĂLILE DE EXAMEN

BAC 2023. Elevii susțin examenul scris la Istorie, pe 27 iunie 2023

Pe platforma educațională aferentă Ministerului Educației, vor putea fi accesate subiectele și baremul de corectare, începând cu orele 15:00, ca în fiecare an. La simularea din luna martie 2023, liceenii au avut de rezolvat câteva cerințe referitoare la două texte suport de K. Hitchins, „Scurta istorie a României”, și un fragment din „Cartea neagră a comunismului”. La sesiunea de Bacalaureat de anul trecut, elevii au avut de rezolvat Varianta 3. La subiectul I, punctele A și B, au avut două texte: E. Focșeneanu, „Istoria Constituțională a României 1859-2003” și C. Stanciu, „Traversând infernul. Scurtă istorie a comunismului românesc 1948-1989”.

La cel de-al doilea subiect, elevii au primit un fragment din I. Țurcan, „Istoria ilustrată a românilor” și au avut de rezolvat 6 cerințe. La ultimul subiect, elevii au avut de elaborat, în aproape două pagini, un eseul despre „constituirea și consolidarea statului român în secolul al XIX-lea”. Trebuia să utilizeze un limbaj istoric adecvat.

Vezi și MARELE MISTER DERULAT LA NIVEL NAȚIONAL PE INTERNET LA SESIUNEA DIN IUNIE A BACALAUREATULUI 2023. CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎNAINTE CA EXAMENUL SĂ SE TERMINE

Calendarul sesiunii iunie-iulie 2023, la BAC 2023

  • 26 iunie 2023 – Limba și literatura română, proba E.a) – probă scrisă;
  • 27 iunie 2023 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
  • 28 iunie 2023 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
  • 29 iunie 2023 –  Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
  • 3 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00;
  • 4 – 6 iulie 2023 – Rezolvarea contestațiilor;
  • 7 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale.