Bacalaureat 2023 | Ce a picat la istorie. Care a fost cel mai dificil subiect

Publicat: 27/06/2023 | 06:30
Proba la istorie la Bacalaureat 2023 / Sursă foto: Facebook

Pe data de 27 iunie are loc proba la istorie a examenului de Bacalaureat 2023. Cea de-a doua probă obligatorie a profilului le aduce mari emoții absolvenților de clasa a XII-a și a XIII-a, mai ales când vin subiectele. An de an, o cerință este mai dificilă, pentru a face departajarea la nota finală. 

Update 11:30 Cu puțin timp înainte ca examenul de la Istorie să ajungă la final, au fost făcute publice și primele cerințe pe care le-au avut de rezolvat elevii. De exemplu, la cel de-al treilea subiect, candidații la Bacalaureat au avut de elaborat un eseu, în aproape două pagini, despre „situația internă și internațională a României, în perioada postbelică”. De altfel, au avut de respectat anumite aspecte.

Subiectul I, la Istorie,  BAC 2023
Subiectul II și III de la Istorie, BAC 2023

Accesul candidaților în centrul de examen este permis în intervalul 07:30-08:30. Pentru a putea intra, este nevoie să aibă un act de identitate prin care supraveghetorii să le confirme identitatea. Regula a fost stabilită printr-o metodologie clară, după ce au fost semnalate cazuri în care absolvenții trimiteau alte persoane pentru a susține probele scrise sau orale în locul lor.

Conform datelor transmise de către Ministerul Educației, la examenul de Bacalaureat 2023 s-au înscris 130.500 de candidați. Dintre aceștia, 16.000 provin din promoțiile anterioare.

Procesul de după intrarea candidaților la Bacalaureat 2023

În intervalul 08:30-09:00, candidații sunt legitimați, iar profesorii le explică modul în care se va desfășura proba. Iată lista precizărilor pentru care elevii semnează procesul verbal la proba scrisă la istorie:

  1. Completarea datelor de pe colțul care urmează a fi lipit; fiecare candidat va primi o coală de hârtie tipizată, pe care îşi scrie
    cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate,
    şi completează citeţ celelalte date de pe colţul ce urmează a fi lipit.
  2.  Numerotarea paginilor numai cu cifre arabe, în partea de jos a paginii, în colţul din dreapta, indicând pagina curentă şi
    numărul total de pagini, de exemplu sub forma 3/5, pentru pagina a treia, dacă elevul a scris în total cinci pagini. Se vor
    numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind
    barată de către asistenţi.
  3.  Eliminarea din examen în cazul pătrunderii în sală cu materiale ajutătoare (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi,
    ciorne, rezumate, culegeri etc.), cu telefoane mobile, cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare, cu ghiozdane,
    rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea;
  4.  Faptul că, în cazul în care unui candidat i se face rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre
    asistenţi, până la înapoierea în sala de examen; în această situaţie timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit.
  5. Faptul că subiectele rezolvate pe ciornă sau pe foaia cu subiectele fotocopiate nu se iau în considerare, se arată în ghidul emis de către Ministerul Educației.
Elevii la proba de istorie de la examenul de Bacalaureat 2023 / Sursă foto: Facebook

Informații utile despre Bacalaureat 2023

Pentru a putea promova examenul de bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească toate condițiile următoare, în același timp:
1. recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Echivalarea se poate face prin intermediul examenelor susținute anterior examenului maturității, respectiv: ECDL, Cambridge și altele.

2. Susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dinte acestea. Condiția se referă la probele scrise de examen.

3. Obținerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puțin 6. Important: nota NU se aproximează. Informațiile sunt prevăzute în documentul intitulat „Informare privind desfășurarea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2023)”.

(CITEȘTE ȘI: Marele mister derulat la nivel național pe internet la sesiunea din iunie a Bacalaureatului 2023. Ce s-a întâmplat înainte ca examenul să se termine)

Câți elevi au promovat examenul maturității în 2022

Potrivit datelor transmise de către fostul ministru al Educației, Sorin Câmpeanu, în anul școlar 2021-2022, peste 89.054 de candidați au promovat examenul de bacalaureat. Nivelul de promovare a fost cel mai mare din ultimii 10 ani. Din valoarea totală, 78,3% dintre candidați erau din promoția curentă, iar 32,1%, din promoțiile anterioare.

Cele mai ridicate rate de promovare au fost înregistrate, la sesiunea iunie-iulie 2023, în Cluj (85,1%), în Iași (81,7%), Galați (81,6%) și Brăila (81,3%). Rata de promovare în mediul rural a fost de 69,2%, iar în mediul urban, de 82,7%. Media 10 a fost obținută de 162 de candidați.

Calendar BAC 2023, sesiunea iunie-iulie 2023

  • 26 iunie – Limba și literatura română, proba E.a) – probă scrisă;
  • 27 iunie 2023 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
  • 28 iunie 2023 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
  • 29 iunie 2023 –  Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
  • 3 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00;
  • 4 – 6 iulie 2023 – Rezolvarea contestațiilor;
  • 7 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale.

(CITEȘTE ȘI: BAC 2023 | Cum se rezolvă subiectele de la limba română + baremul de corectare)

Calendar bacalaureat, sesiunea august 2023

  • 17 – 24 iulie 2023 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe;
  • 7 – 8 august 2023-  Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
  • 8 august 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă –
    proba B
  • 9 august 2023 – Evaluarea competențelor digitale – proba D;
  • 10 – 11 august 2023 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C;
  • 16 august 2023 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă;
  • 17 august 2023 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
  • 18 august 2023 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
  • 21 august 2023 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă;
  • 25 august 2023 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12,00) și depunerea
    contestațiilor (orele 12,00 – 18,00);
  • 26 – 28 august 2023 – Rezolvarea contestațiilor;
    29 august 2023 – Afișarea rezultatelor finale.

 

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult