Băiețelul care a intrat în comă după o vizită la dentist a murit

Publicat: 12/02/2020 | 19:08
Băiețelul care a intrat în comă după o vizită la dentist a murit

Băiețelul care a intrat în comă după o vizită la dentist a murit. Micuțul era în moarte cerebrală și era ținut în viață doar cu ajutorul aparatelor.

Potrivit surselor Antena 3, micuțul a intrat în stop cardio-respirator puțin după ora 18.00 şi nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare.

„Din păcate, copilul de 4 ani şi 8 luni a pierdut lupta cu viaţa. În urmă cu jumătate de oră s-a produs stop cardiac ce nu a mai răspuns la manevrele de resuscitare. S-a declarat decesul. Părinţii au fost lângă el”, a declarat Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Cabinetul stomatologic din Pitești unde unui copil de 4 ani i s-a făcut rău și a intrat în comă după ce i s-a făcut anestezie nu are aprobată în structura sa de funcționare, conform autorizației sanitare de funcționare, o secție de ATI (Anestezie-Terapie Intensivă), a anunțat ieri Ministerul Sănătății.

”Anestezia generală pe venă este o procedura care devine sigură când este practicată la o instituție sanitară, unde există întotdeauna riscul că această anestezie dacă nu este monitoriza, pacientul să trebuiască să fie intubat rapid. Cum poți intuba un pacient într-un cabinet de anestezie, unde nu ai un aparat, nu ai ventilator”, a explicat Victor Costache.

Medicul anestezist, Adrian Dinescu, cel care a făcut anestezia copilului de patru ani, a spus că a respectat toate protocoalele medicale şi că a folosit în cazul copilului de patru ani o analgo-sedare pe care a mai folosit-o în trecut de multe ori.

”Am o experienţă de peste 400 de copii care au efectuat anestezia în această formă, familia pacientului şi-a dat acordul pentru această clinică, lucrurile au decurs normal până la un moment dat. Am instituit resuscitarea cardiopulmonară rapidă, şi pacientul a plecat din clinică stabilizat. Consider că în momentul în care am avut un astfel de incident şi o complicaţie am acţionat în parametrii profesionali”, a spus Adrian Dinescu.