BANCUL ZILEI | „Iubitule, cum ți s-ar părea să o facem în trei: eu, tu și Mirela de la mine, de la birou?”

Publicat: 04/09/2023 | 07:59

Este început de săptămână și trebuie să debutăm cu zâmbetul pe buze. Iar pentru asta am pregătit un banc care cu siguranță te va amuza copios. Protagoniștii de astăzi formează un cuplu și vor să își condimenteze puțin viața amoroasă. Însă lucrurile nu decurg în favoarea tuturor, iar deznodământul este hilar.

– Iubitule, cum ți s-ar părea să o facem în trei, eu tu și Mirela de la mine de la birou?

– Mai întrebi? Mi s-ar părea super, abia aștept!

– Așa mi s-ar părea și mie, dar Mirela a prefera să îl luăm pe Ștefan de la vânzări în locul tău. Eu am încercat.

(CITEȘTE ȘI: BANCUL ZILEI | „SUNT IUBITUL FETEI DUMNEAVOASTRĂ”)

Alte bancuri amuzante

Prima întâlnire.

Tânărul, îngândurat, îi spune fetei:

– Până la mine ai mai avut băieți?

– Nu, nu am avut. Numai două fete, dar ele sunt acum la mama.

 

Bulă naufragiază pe o insulă pustie. După 20 de ani de singurătate, apare o blondă, din ceruri:

– Bună, bătrâne! De cât timp n-ai mâncat, aşa, ceva mai ca lumea?

– De 20 de ani! Nu-mi spune că ai ceva de mâncare!

Blonda scoate şi-i dă o porție de mici cu cartofi prăjiți.

– Dar de cât timp n-ai băut ceva, aşa, mai ca lumea?

– De 10 ani! Nu-mi spune că ai şi ceva de băut!

Blonda scoate şi-i dă o sticlă de Jack Daniel`s.

– Dar de când n-ai mai tras o partidă?

– Vai de mine şi de mine! Nu-mi spune că ai table!

 

O blondă s-a dus la piață să cumpere miere.

O întreabă pe vânzătoare:

– Bună ziua, aveți miere de albine?

– Da am, de salcâm de trandafir etc…

Stă blonda pe gânduri și până la urmă zice:

– Dar de albine nu aveți?

 

La o petrecere, invitaţii se contrazic pe tema: bărbaţii sau femeile, care sunt mai de încredere?

– Nici o femeie, spune un bărbat de-a dreptul supărat, nu poate păstra un secret.

– Nu prea cred că lucrurile stau aşa, spune o femeie. Eu am reuşit să păstrez secretul în ceea ce priveşte vârstă mea, de când aveam 21 de ani.

– Nu-ţi face griji, ai să-l spui cuiva într-o zi, insistă bărbatul.

– Mă îndoiesc, răspunde femeia. Dacă o femeie reuşeşte să păstreze un secret timp de 27 de ani, atunci poate să-l păstreze pentru totdeauna.

(VEZI ȘI: BANCUL DE WEEKEND | DOI BEȚIVI PLEACĂ DE LA BAR SPRE CASĂ)