Bănel Nicoliță, dat în judecată pentru că datorează bani. Visul de a avea o echipă de fotbal i-a adus probleme sportivului „Am neglijat și familia”

Publicat: 21/10/2020 | 13:02

Bănel Nicoliță are probleme serioase cu banii. Fotbalistul a ajuns să se judece cu oamenii care l-au împrumutat cu bani. El datorează suma de 83 de mii de euro unui polițist pensionat.

Bănel Nicoliță a  recunoscut că se află într-o perioadă dificilă și că a avut probleme grave din cauza banilor. Din pricina faptului că și-a dorit să formeze o echipă de fotbal în orașul lui natal – Făurei, Brăila, fotbalistul nu a mai putut face față cheltuielilor și, ulterior, datoriilor.

Persoana de la care a împrumutat suma de 83 de mii de euro este un polițist ieșit de ani buni la pensie, iar venitul său lunar este de 3 mii de lei.

După ce a împrumutat suma uriașă, fotbalistul  se pare că ar fi „uitat” să returneze banii, iar ofițerul l-a dat în judecată și a câștigat de la prima înfățișare

„A fost vorba despre mai multe împrumuturi. Banii i-am investit în echipă. Așa este, a fost un proces, dar nu s-a mai ajuns la executare silită, fiindcă am rezolvat problema”spune Bănel.

De-a lungul timpului Bănel a investit aproape toți banii pe care i-a câștigat, fotbalistul a mărturisit că în timpul în care a stat pe bară, a pus bazele unei grădinițe acolo unde are în grijă 60 de copii, potrivit Antena Stars.

Proiectul de suflet l-a îndepărtat de propria familie

Atât de tare s-a dedicat proiectului său de suflet, încât fotbalistul a uitat de propria lui familie.

„Istoricul n-ai cum să-l șergi niciodată. Nebunia mea a fost să mă întorc înapoi, să-mi fac echipă, să-i bat pe toți, să fiu numărul unu! Și asta am făcut, din județul Brăila i-am bătut pe toți”, spune Bănel.

CITEȘTE ȘI: Bănel Nicoliță a ajuns la Poliție după ce prietenul său a fost făcut K.O. „Am fugit, de frică să nu iau și eu bătaie”

„Am neglijat și familie și copii și tot, dar fotbalul mi-a dat tot și eu trebuie să-i răsplătesc. Dacă eu am nebunia asta trebuie să o ducpână la capăt. A fost nebunia mea. Punct! Am vrut să fac lucrul ăsta! Eram conștient că nu e bine”, a mai spus Bănel Nicoliță.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult