Bănică poate să-şi ia gândul de la Lavinia …pe scenă: „Nu am simţit o creştere a ofertelor după ce s-a aflat totul”

De: Cancan
Publicat: 20/09/2013 | 09:18

Sunt doi artişti diferiţi, iar acest lcuru este vizibil şi pe scenă, motiv pentru sunt slabe şanse ca cei doi să cânte vreodată împreună.

Reprezentantul agenţiei care o impresariază pe vedeta a declarat că Lavinia o să aibă multe concerte, dar fără Bănică. „Niciodată nu a colaborat cu Ştefan, toate piesele ei de pe acest album sunt în engleză. Deocamdată nu luăm în calcul o astfel de colaborare. Strategia noastră e făcută din martie. Lavinia nu cântă nicio piesă în română, aceasta e regula la noi”, a dezvăluit Mihai Constantin, reprezentantul agenţiei care o impresariază.

El a mai spus că artista avea pregătită promovarea de mai multă vreme, iar relaţia cu Ştefan nu i-a adus mai multe oferte, cel puţin nu până în acest moment. „Noi aveam programată promovarea dinainte de a se afla de relaţia ei cu Bănică. Nu pot spune că sunt mai multe oferte pentru Lavinia, aşa cum nici nu se pune problema ca onorariul ei să crească. Ofertele sunt constante, deocamdată nu am simţit o creştere a lor”.

Vedeta urmează să-şi lanseze săptămâna viitoare cel mai nou single: „Live Your Life”.

„Lansăm proiectul luna viitoare. O să mergem în promovare cu fiecare piesă de pe album şi abia apoi vom alege melodia pentru care vom face videoclip. Asta o vom face intern, mai ales că albumul este cerut de case de discuri din afară – două din SUA, dar şi altele din Franţa, Germania, Polonia şi Ucraina. Până acum avem gata 12 piese, dar albumul va avea 16. Albumul va fi lansat anul acesta sau în ianuarie şi nu i-am stabilit încă titlul. Trebuie să-l predăm şi acelor case de discuri, iar alegerea unui single va depinde, în mare parte, şi de ei”, a declarat, pentru „ring”, managerul Laviniei, Mihai Constantin.

L.C