Bărbaţii suspectaţi că ar fi omorât un taximetrist în Timişoara au fost lăsaţi în libertate!

De: Cancan
Publicat: 12/01/2013 | 10:31

Cei doi bărbaţi au fost identificaţi după mai bine de 7 ore de căutări.

Ei au aproximativ 30 de ani şi au fost găsiţi într-un bar. După audierile care au durat toată noaptea, cei doi au fost lăsaţi în libertate. Anchetatori cred, însă, că ei au fost ultimii clienţi ai taximetristului, informeaza RTV.

Acesta din urmă a preluat ultima comandă prin dispecerat cu aproximativ două ore înainte ca bărbatul să fie ucis. După această comandă, colegii l-au văzut pe taximetrist intr-o staţie de taxi de unde a luat doi bărbaţi.

„Stătea într-o staţie din zona troleibuzului, unde au urcat doi clienţi (…) De atunci nu s emai stie nimic, nu a mai fost văzut”, a declarat Vera Lucaci, directorul economic al firmei de taxi.

Taximetristul a fost găsit de o femeie, prăbuşit lângă maşină. Aceasta a anunţat imediat poliţia. Anchetatorii exclud posibilitatea ca bărbatul să fi fost ucis în timpul unui jaf. În maşina sa au fost găsite acte şi bani.

Victima avea 46 de ani şi era tatăl a doi copii. Bărbatul era taximetrist din anul 2007.