Bărbatul care a tușit în fața unui polițist ameninţându-l că îi transmite coronavirus a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare

Publicat: 10/04/2020 | 19:58

Bărbatul care a tușit în fața unui polițist ameninţându-l că îi transmite coronavirus a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că pe data de 10 aprilie, între procuror şi un bărbat a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei privind comiterea infracţiunii de ultraj.

„Inculpatul B.I. l-a ameninţat pe acesta cu transmiterea bolii infectocontagioase Covid-19, prin tuşirea intenţionată, după înlăturarea măştii de protecţie, în direcţia feţei poliţistul local, de la o distanţă de aproximativ un metru, doi metri, cauzându-i, astfel, o stare de temere acestuia din urmă, motiv pentru care s-a oprit şi s-a retras uşor în spate”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Astfel, bărbatul a fost condamnat la şase luni de închisoare, cu suspendare, stabilindu-se un termen de supraveghere de doi ani, potrivit news.ro.  (CITEȘTE ȘI: POLIȚIA ROMÂNĂ, AVERTISMENT PENTRU CEI CARE VOR SĂ PETREACĂ DE PAȘTE: ”NU TRANSFORMAȚI FEBRA CUMPĂRĂTURILOR ÎN ALT FEL DE FEBRĂ”)

Totodată, bărbatul este obligat să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională şi să preteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 60 de zile, la Primăria municipiului Cluj-Napoca sau Primăria comunei Baciu.