Bărbatul care l-a împușcat mortal pe polițistul din Timiș a fost prins. Marian Godina a publicat o poză cu criminalul încătușat

De: Cancan
Publicat: 04/06/2019 | 07:59

După mai bine de 24 de ore de căutări, bărbatul care l-a împușcat mortal pe polițistul Cristian Amariei din Timiș a fost prins. Marian Godina a publicat o poză cu criminalul încătușat. Ionel Marcel Lepa a fost capturat în locuința unde, ieri, trupele speciale au descins și au găsit urme de sânge.

Interlopul fugar Ionel Marcel Lepa a fost prins în această dimineață, în jurul orei 04:45, în urma unei operaţiuni spectaculoase desfășurată în casa bunicii unui prieten de-ai săi din localitatea Remetea Mare, județul Timiș. Criminalul polițistului Cristian Amariei a fost luat prin surprindere de o  echipă de flagrant a Biroului de operațiuni speciale, împreună cu o echipa de la SIAS, la 7 km de locul crimei, motiv pentru care nu a fost nevoie să se folosească armamentul din dotare, relatează digi24.ro.

Marian Godină a aflat și el în zorii acestei zile despre reușita colegilor săi și a făcut publică o poză cu asasinul încătușat. Imaginea postată pe Facebook a fost însoțită de mesajul: “Din păcate, nu a opus rezistență”.

Pe filmarea de mai jos sunt primele imagini din casa în care Ionel Marcel Lepa a fost arestat.

Ionel Marcel Lepa a fost dus la o unitate medicală, apoi la audieri.

Ce au găsit polițiștii asupra lui Ionel Marcel Lepa

Criminalul polițistului Cristian Amariei avea asupra lui un pistol, mai multe gloanțe, două chei, un stick de memorie, un micro-SD și o folie de pastile, conform sursei citată mai sus. În cauză este întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Vă reamintim că duminică, 2 iunie, Ionel Marcel Lepa l-a împuşcat mortal în zona pieptului şi gâtului, pe poliţistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, în timp ce acesta încerca să îl captureze. El era căutat după ce fusese condamnat pentru tâlhărie.