Bascii merg în finala Supercupei Spaniei!

Publicat: 13/01/2022 | 23:51

Athletic Bilbao, s-a calificat în finala Supercupei Spaniei după ce a dispus cu scorul de 2-1 formaţia Atletico Madrid, pe „King Fahd International Stadium”.

Echipa pregătită de Diego Simeone a deschis scorul în repriza secundă, în urma unui autogol al portarului Unai Simon (min. 61). Bucuria madrilenilor nu a durat decât 15 minute, bascii reușind să întoarcă rezultatul în numai patru minute graţie reuşitelor lui Yeray Alvarez (min.76) şi Nico Williams (min.79). Atletico a terminat meciul cu un om mai puțin pe teren după ce Jose Maria Gimenez a avut un atac brutal cu talpa asupra unui adversar (min. 90+2). S-a terminat 2-1 iar Atlheltic Bilbao merge în finala Supercupei Spaniei, urmând a lupta pentru trofeu duminică în Arabia Saudită cu Real Madrid.

Liderul din La Liga s-a impus miercuri, cu 3-2, în faţa rivalei Barcelona, în primul meci din semifinalele competiţiei. În „El Clasico”, scorul a fost deschis în minutul 25 de Real Madrid prin Vinicius, egalarea venind în minutul 41 din piciorul lui Luuk de Jong. Francezul Benzema a dus scorul la 2-1 în minutul 72 însă Ansu Fati a egalat din nou în minutul 83. Real Madrid a dat lovitura în prima repriză a prelungirilor, în urma unui contraatac. Rodrygo i-a pasat lui Valverde care a înscris cu un șut din interiorul careului.

Vă reamintim că Atheltic Bilbao este deținătoarea trofeului în timp ce Real Madrid a câștigat prima Supercuppă de când competiția se desfășoară în sistem „Final Four”.