Bataie de joc in ziua meciului cu Astra. Armata a lasat fanii Stelei fara sucuri si sandviciuri

De: Cancan
Publicat: 19/03/2012 | 00:00
Plin. Suporterii stelisti au umplut stadionul ieri, la revenirea echipei pe Ghencea

Steaua a revenit ieri acasa, dar oficialii Armatei au continuat sa trateze echipa de fotbal ca pe un oaspete nepoftit. Cele mai mari probleme le-a avut firma de catering cu care clubul are contract, spre disperarea fanilor care au dorit sa isi cumpere ieri sandviciuri si bauturi racoritoare. Accesul camioanelor care trebuiau sa aprovizioneze tonetele din jurul stadionului a fost oprit de jandarmi, la ordinul conducatorilor Armatei. Motivul invocat de acestia a fost ca, in conformitate cu prevederile contractului, CS Steaua ofera dreptul echipei de fotbal sa foloseasca doar suprafata de joc si baza de antrenament, nu si restul spatiilor din cadrul compexului din bulevardul Ghencea. Situatia l-a infuriat pe Gigi Becali, care, desi s-a vaitat ca plateste cea mai mare suma pentru a putea juca acasa, 25.000 de euro pentru fiecare meci, s-a vazut nevoit sa renunte la o sursa de venit din care clubul a scos sume importante in perioada in care meciurile s-au disputat pe National Arena.