Beatrice Olaru ii raspunde lui Alin Andronic, dupa ce tanarul a acuzat Kanal D ca a favorizat-o! Scandal la Exatlon!

Publicat: 21/12/2018 | 18:00

Finala de la Exatlon a adus un mare scandal, după ce Beatrice Olaru a fost desemnată câștigătoarea show-ului. În finala cu Alin Andronic, el a decis să abandoneze. El a făcut un live, în care spune multe lucruri. La rândul ei, câștigătoarea, Beatrice, a ținut să transmită un mesaj, pe pagina sa de socializare.

Alin a făcut, la câteva zile după finală, un live pe pagina lui de Facebook, unde a explicat cum au stat lucrurile în ultima ediție a emisiunii. Asta după ce mai mulți urmăritori ai emisiunii s-au declarat nemulțumiți.

În cadrul live-ului făcut, fostul concurent de la Exatlon a precizat că nu va accepta invitația de a merge în platoul emisiunii “Fan Arena” de la Kanal D pentru că este convins că atunci când va dori să spună adevărul, angajații televiziunii vor da publicitate şi-l vor acoperi din nou.

Alin Andronic locuiește în Germania de șase ani. Tânărul de 30 de ani este originar din Recaş, judeţul Timiş, iar la “Exatlon” s-a înscris după ce mama sa i-a povestit despre concurs.

Beatrice, mesaj de împăcare!

La rândul ei, Beatrice Olaru a ținut să continue subiectul, pentru că s-a simțit lezată, fiind ținta răutăților telespectatorilor.

Ea a postat pe Facebook cât de tristă este pentru că a ajuns să primească mesaje de ameninţare cu moartea şi pline de jigniri. „După miile de mesaje și comentarii, am reușit să-mi adun gândurile și să vă scriu câteva din trăirile mele din zilele astea.

Sunt copleșită. Mi-am dorit să ajung acasă, să fiu liniștită lângă cei dragi, numai că atunci când am deschis telefonul, m-am lovit de un val de ură din partea unora. Mi s-a strigat “Rușine”, am fost amenințată cu moartea, făcută în toate felurile.

De ce? Pentru că am stat 4 luni departe de casă? Pentru că am luptat? Pentru că m-am autodepasit? Pentru că nu am renunțat? Pentru că mi-am dat o șansă? Pentru că am jucat după regulile concursului?

Mi se pare trist.  Eu DOAR am plecat pe trasee și am tras de mine, așa cum am făcut-o în ultimele luni. Nu am abandonat, nu am făcut eu regulamentul, nu am stat la hotel în timpul ăsta și apoi am venit pe ultima sută de metri să arăt ce pot. Am luptat cot la cot cu toti participanții.

Eu nu sunt o persoană negativă, nu vorbesc urât, nu doresc răul nimănui (așa cum mi-ați scris voi mie), ci vreau să vă mulțumesc tuturor! Iar colegilor mei vreau să le mulțumesc cel mai mult, pentru că împreună am reușit să fim cei mai buni. Bineînțeles, băieților le mulțumesc în mod special că au avut răbdare să mă învețe să înot și așa am putut să trec peste momentele grele cu apa.

Credeam că lupta mea la #Exatlon s-a încheiat, dar se pare că acum trebuie să mă lupt cu avalanșa de mesaje răutăcioase.

@exatlonromania este aventura și provocarea vieții mele! Am dus-o până la final, iar acum îmi doresc să fiu alături de familie și prieteni, să mă bucur că sunt acasă. Haideți să fim mai buni, mai pozitivi și să nu mai aruncăm așa ușor cu noroi asupra unor oameni pe care nu-i cunoaștem!

Vă mulțumesc!”, a scris Beatrice Olaru pe pagina ei de Facebook.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult