Becali si Copos au dat peste cap circulatia

De: Cancan
Publicat: 05/03/2008 | 00:00

PRIETENI. Cei doi patroni de cluburi au asistat impreuna la slujba de duminica, la biserica din Pipera Avantaje. Soferii care au vazut a cui masina trebuie sa ocoleasca si-au inghitit injuraturile si au zambit cu gura pana la urechi Greu pe drumurile romanesti cu masina mare! Gigi Becali trebuie sa-si aleaga cu grija locurile in care se deplaseaza. Acestea trebuie sa fie dotate, in primul rand, cu o parcare incapatoare. Altfel, latifundiarul din Pipera este nevoit sa riste si sa lase, macar o parte a impunatorului Maybach… in drum. Intr-o astfel de situatie s-a aflat presedintele de la „Noua Generatie” la sfarsitul saptamanii trecute, cand l-a invitat pe „rivalul” George Copos sa participe alaturi de el la slujba de duminica, la biserica din Pipera. Nici vorba sa parcheze Maybach-ul langa asezamantul de cult. Acolo abia ar fi incaput, cu greu, un Logan autohton. Asa ca Gigi a fost nevoit sa-si lase masina la cateva sute de metri de biserica, pe trotuar. Dar, surpriza! Masina n-a incaput nici acolo. Spatele elegant al Maybach-ului a ramas in drum, silind soferii care circulau in coloana sa-l ocoleasca. Aceia care insa i-au zarit pe cei doi patroni de cluburi de fotbal si-au inghitit injuraturile si-au zambit larg, uitand de disconfortul cauzat de un superb autoturism parcat aiurea. (O.C.)