Beneficiile saunei. Înlătură stresul, curăţă pielea, elimină toxinele, menţine părul sănătos şi…

De: Cancan
Publicat: 08/09/2017 | 14:11

Una dintre căile prin care organismul scapă de toxine este transpiraţia. Într-o şedinţă de saună, căldura intensă provoacă transpiraţia abundentă, eliminând masiv toxinele din corp. Sauna ajută, de altfel, şi la pierderea în greutate, cu efort minim. În timpul saunei, pulsul se accelerează, din cauza căldurii uscate. Studiile arată că o şedinţă de saună de 20 de minute, la circa 75 de grade Celsius, arde 500 de calorii. (VEZI ŞI: Beneficiile apei alcaline. De la sănătatea pielii la buna funcţionare a sistemului digestiv)

Sauna întăreşte sistemul imunitar

Un alt beneficiu major al saunei este întărirea sistemului umanitar. Şedinţele de saună ajută la producerea ce celule albe, care sunt mijlocul cel mai eficient de luptă al organismului împotriva infecţiilor şi a diverselor afecţiuni.

Sauna promovează interacţiunea socială şi îmbunătăţeşte performanţele sportive

Acest beneficiu îi exclude, evident, pe cei care folosesc saune private. Totuşi, sunt un bun prillej de socializare între prieteni şi rude, dacă folosiţi o saună privată mare sau una publică. Sauna ajută şi la îmbunătăţirea performanţelor în sporturile de anduranţă. Corpul nostru are un anumit nivel de toleranţă la căldură, iar folosirea constantă a saunei creşte acest nivel, ceea ce duce la progrese semnificative pentru sportivi, care se simt mai puţin obosiţi după efort, menţinându-şi energia mai mult timp.

Sauna face părul să strălucească

Glandele sebacee de la nivelul scalpului elimină compuşi care ajută la menţinerea sănătăţii părului, iar timpul petrecut în saună activează aceste glande, făcând părul să arate foarte bine, fără a folosi produse de îngrijire riscante. În plus, sauna te reface după efort, relaxând muşchii şi ajutânde circulaţia sangvină. (NU RATA, AICI: Beneficiile uleiului de argan. Cum îl poţi folosi la înfrumuseţare)

Contraindicaţiile saunei

Medicii le interzic să facă saună celor care suferă de boli inflamatorii acute interne, de infecţii generale febrile, virale sau bacteriene, de tulburări severe ale circulaţiei cerebrale, de epilepsie, glaucom, boli sexuale, tumori ori boli venoase cronice. De asemenea, se impune prudenţă în cazul celor care suferă de boli coronariene, precum şi în cazul celor care au suferit un infarct.