„Benzina bate prețul la caracatiță!” De necrezut câți lei a dat un turist român pe 1 litru de motorină Diesel într-o benzinărie din insula Naxos din Grecia

Publicat: 20/06/2022 | 09:49

Evoluția prețurilor la pompă este influențată de evoluția cotațiilor la produsele petroliere din zona de referință, însă, în ultimele săptămâni, scumpirea carburanților s-a petrecut într-un mod alert, ceea ce a dus la nemulțumirea șoferilor, dar și tuturor categoriilor sociale din România, dat fiind faptul că prețul la motorină, spre exemplu, influențează direct prețurile celorlalte produse.

Doar în ultima săptămână au fost mai multe scumpiri la benzinării, chiar și de pe o zi pe alta. Altfel, un litru de motorină a ajuns chiar și la 9 lei și 20 de bani, în unele locuri din țară.

CITEȘTE ȘI: INCREDIBIL! CÂT VOR COSTA BENZINA ȘI MOTORINA LA POMPĂ, DUPĂ EMBARGOUL IMPUS PETROLULUI RUSESC

Însă, dacă în România prețul unui litru de motorină a trecut de 9 lei, în alte țări este și mai rău. Un român a postat pe Facebook o fotografie cu prețurile carburanților de la o benzinărie din insula Naxos din Grecia. Astfel, un litru de motorină costa la pompă 2.31 euro, ceea ce înseamnp 11.46 de lei!

Internauții au comentat imediat la postarea respectivă, aceștia făcând chiar haz de necaz: ”Benzina bate prețul la caracatiță!” sau ”Prețurile sunt în rupie indiană?”, fiind doar câteva dintrer comentariile lăsate de români.