Betty Salam, primele declarații despre sarcină: “Nu m-am simțit pregătită…“

Publicat: 07/05/2018 | 18:42

La doar câteva zile de când a confirmat faptul că va deveni mamă, Betty Salam a făcut primele declarații despre sarcină și despre planurile de viitor. Cântăreața nu a plănuit să aibă un copil acum, își dorea peste câțiva ani, însă dacă s-a întâmplat, îl primește ca pe un dar de la Dumnezeu.

Am puține emoții…nu am vorbit până acum de acest subiect. Sunt însărcinată în 4 luni. Nu suntem nici primii, nici ultimii, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut. Mă așteptam să ne dea toată lumea mesaje răutăcioase. Au fost și răutăți, dar nu aș vrea să le iau în seamă. Nu pot să spun că m-am simțit pregătită!” a spus Betty Stoian, într-o emisiune tv.

A fost un dar de la Dumnezeu, pentru că eu am vrut să mai stau 2, 3 ani, să aștept, să mai cresc puțin, dar așa a fost să fie. În legătură cu oamenii care vorbesc de etnie, noi suntem oameni normali… Am avut o problemă personală și nu am vrut să vorbesc despre asta, nu am ieșit pe nicăieri, nu am postat pe Instagram…Nu aș fi făcut niciodată ceva să renunț la copil!” a spus Betty, despre sarcină.

Despre cererea în căsătorie, Betty a povestit exact cum s-a desfășurat momentul special din viața ei. Am fost în vacanță, în Barcelona, doar noi 2…. și cred că a făcut el o schemă acolo să mă ceară, l-am văzut agitat și stresat dar nu a vrut să-mi spună. Apoi am ajuns în București, eu eram super obosită și m-a cerut în aeroport, au fost toți prietenii noștri…, a mai spus aceasta.

Tatăl meu a fost prima persoană cu care am vorbit despre sarcină, s-a bucurat, mi-a spus să am grijă de mine, să nu umblu cu picioarele goale. Noi avem o relație extrem de bună, îl iubesc cel mai mult și știe toată lumea asta. Mă bucur mult că a fost de acord și vreau să înțeleagă toată lumea că nu are legătură cu etnia.

Potrivit spuselor lui Betty, cununia civilă va avea loc anul acesta pe 25 august, iar nunta peste 2 ani. Nu mă vedeam așa, a fost un șoc, dar nu îmi pare rău, pentru că îl iubesc. Eu nu stau să vorbesc cu lumea pe subiectul ăsta, nu am cerut părerea nimănui, decât a tatălui meu…

Anca Toma