Beyonce, scandal de proportii cu doua admiratoare! Ce acuzatii ii aduc fetele

De: Cancan
Publicat: 04/04/2014 | 11:03

Concertul a avut loc in decembrie, la Chicago.

Documentele oficiale pentru iniţierea acestui proces au fost depuse la tribunalul din Chicago, relateaza contactmusic.com.

Potrivit filialei locale a postului de televiziune CBS, cele doua admiratoare au cumparat bilete pentru concertul cantareţei Beyonce si au sosit cu cateva ore mai devreme de inceperea acestui show, care a avut loc la The United Centre, intrucat doreau sa prinda un loc in apropierea scenei.

„Pe masura ce orele treceau, mulţimea a devenit tot mai numeroasa, mai compacta si mai nerabdatoare sa afle cand, unde si cum se vor deschide usile prin care posesorii de bilete ar fi trebuit sa intre in The United Centre – nimic din toate aceste lucruri nu ne-au fost explicate”, au declarat cele doua admiratoare ale artistei americane.

Atunci cand usile arenei au fost in cele din urma deschise, mulţimea a fost cuprinsa de frenezie, iar Raquel Castellanos si Gabriella Davidson au fost trantite la pamant si calcate in picioare de ceilalţi spectatori si si-au pierdut cunostinţa.

Cele doua admiratoare au suferit, totodata, fracturi si alte contuzii in urma acestui incident si au ratat concertul, intrucat au fost transportate de urgenţa la un spital local.

Ele considera ca administratorii salii, organizatorii concertului si Beyonce se fac vinovaţi de acel „haos” si nu au facut absolut nimic pentru a preveni producerea incidentului.

Raquel Castellanos si Gabriella Davidson au dat in judecata The United Centre, compania organizatoare Live Nation si pe cantareaţa americana, de la care solicita achitarea unor daune a caror valoare nu a fost data publicitaţii.

Are o fetita impreuna cu Jay-Z!

Beyonce Knowles a devenit celebra la sfarsitul anilor 1990 in calitate de membra a trupei Destiny’s Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vanzari de discuri din lume. In 2003, in timpul unei pauze din cariera trupei Destiny’s Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat „Dangerously in Love”.

Beyonce este una dintre cantareţele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 17 astfel de trofee – trei ca membra a grupului Destiny’s Child si alte 14 in calitate de artista solo.

Beyonce a jucat si in filme, precum „Austin Powers – Goldmember” (2002), „Pantera roz” (2006), „Dreamgirls” (2006) si „Cadillac Records” (2008).

A.P