Bianca Drăgușanu a dat lovitura! Blondina s-a umplut de bani după pandemie: ”Am marfă de calitate”

Publicat: 11/11/2022 | 16:15

Bianca Drăgușanu știe ce vrea de la viață și norocul pare să fie de partea ei. Pe plan sentimental astrele s-au aliniat, cât despre partea profesională, iubita lui Gabi Bădălău a dat din nou lovitura. 

Pentru Bianca, anul 2022 se pare că a fost presărat cu toate ”condimentele”, însă la capitolul investiții, iubita lui Bădălău, nu se poate plânge. Cu excepția perioadei din pandemie, Bianca se declară mulțumită de veniturile încasate din propria afacere cu haine.

Cum anul acesta a fost anul nunților, Bianca a declarat că vânzările rochiilor de mireasă au depășit cu mult așteptările ei.

„Anul acesta e unul excelent pentru mine. În primul rând fiindcă am scăpat de pandemia aceea penibilă. Bine, nu uit că după pandemie ne-am trezit imediat cu un război! Dar în absența pandemiei, româncele au revenit la viața lor normală.

Vezi și: VEDETELE DIN ROMÂNIA CARE AU RECUNOSCUT CĂ AU FĂCUT AVORT. SIMONA PĂTRULEASA, ANDREEA MARIN SAU MIHAELA RĂDULESCU AU VORBIT DESCHIS DESPRE ACEST SUBIECT DUREROS

Și în acest an pot spune că s-au măritat într-o veselie. Când am pornit în 2022, în stoc aveam circa 1.000 de rochii de mireasă. Acum, la început de noiembrie, nu cred să mai fie mai mult de o sută. Ca atare, pot spune că am parte și de un interes sporit din partea româncelor, și de o marfă de calitate, dar și de vânzări foarte bune!”, a declarat Bianca Drăgușanu.

Cât costă o rochie de mireasă în atelierul Biancăi Drăgușanu

Prețul unei rochii de mireasă în atelierul Biancăi Drăgușanu se învârte în jurul sumei de 1.000 de euro, însă prețul poate crește în funcție de complexitatea modelului.

„Româncele știu să aleagă, au un bun gust aparte. Și la calitate, și la frumusețea modelului, dar ținând cont și de sumele cerute. La mine, cele mai multe rochii cumpărate au fost cele al căror preț s-au învârtit în jurul a 1.000 de euro. Nu pot decât să mă bucur că am făcut atâtea fete fericite!”, a mai spus Bianca.

Vezi și: BIANCA DRĂGUȘANU A REACȚIONAT DUR, DUPĂ CE A FOST CRITICATĂ PE INTERNET: „BĂI, DAR NU V-AȚI PLICTISIT DE 10 ANI SĂ TOT ÎMI SPUNEȚI ASTA?”

Însă nu doar femeile se pot îmbrăca din atelierul de creație al Biancăi. Iubita lui Gabi Bădălău se adresează și bărbaților care își doresc să poarte cele mai exclusiviste piese. Astfel, piesa de rezistență este geaca din piele de crocodil în valoare de 10.000 de euro, dar și geaca din piele de piton.

„Nu știu câți cunosc faptul că oferim cea mai ieftină geacă pentru bărbați din piele de crocodil. Marile firme occidentale vând așa ceva cu prețuri cuprinse între 40.000 și 50.000 de euro.

La noi, la București, costă doar 10.000 de euro. Momentan am reușit să vindem doar câteva geci din piele de piton, al căror preț se învârte în jurul a 1.500 de euro. Nu-mi pierd însă speranța”, a concluzionat Bianca Drăgușanu, pentru Playtech.