Bilanț coronavirus România, 11 decembrie 2021. Câte decese s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

Publicat: 11/12/2021 | 11:15

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat numărul de români care au decedat din cauza virusului SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei până astăzi, 11 decembrie, dar și în ultimele 24 de ore.

În intervalul 10.12.2021 (10:00) – 11.12.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 105 decese, dintre care 32 anterioare intervalului de referință, (47 bărbați și 58 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vrancea și Municipiul București.

Dintre cele 105 decese, 5 au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 la categoria de vârstă 70-79 ani și 28 la categoria de vârstă peste 80 ani.

103 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 1 pacient decedat nu a înregistrat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Au fost raportate 32 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Brăila, Buzău, Giurgiu, Sibiu, Tulcea, înregistrate în lunile octombrie și noiembrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 73 decese.

Din totalul de 105 pacienți decedați, 93 erau nevaccinați și 12 vaccinați. Cei 12 pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani. Toți pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Sursa foto: Arhiva Cancan