Bilanț coronavirus România, 8 octombrie 2021. 13.854 de cazuri noi de coronavirus s-au înregistrat în ultimele 24 de ore

De: Cancan
Publicat: 08/10/2021 | 12:02

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat numărul de români care s-au infectat cu SARS-CoV-2, de la începutul pandemiei până astăzi, 8 octombrie 2021, dar și în ultimele 24 de ore.

Până vineri, 8 octombrie, în România au fost înregistrate 1.332.221 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 3.407 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.164.547 de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 13.854 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 15.467. Dintre acestea, 1.561 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 424 sunt minori, 401 fiind internați în secții și 23 la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.794.441 de teste RT-PCR și 3.566.378 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.776 de teste RT-PCR (12.415 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.361 la cerere) și 42.239 de teste rapide antigenice.