Bilanț tragic pentru Rusia! A înregistrat un număr record de cazuri noi de COVID-19 în ultimele 24 de ore

De: A. D.
Publicat: 14/04/2020 | 13:56

Epidemia de coronavirus a cuprins majoritatea țărilor și a făcut un număr uriaș de victime. Pentru a combate noul virus și pentru a opri răspândirea lui majoritatea statelor au adoptat noi reguli și restricții. Însă virusul continuă să contamineze zilnic o mulțime de oameni.

Rusia a înregistrat un număr record de noi contaminări cu virusul COVID-19 în doar 24 de ore. Marți  a raportat 2.774 de cazuri noi de coronavirus. Această creștere aduce numărul total al persoanelor infectate la 21.102, a informat cabinetul de criză creat pentru a gestiona epidemia de coronavirus. (CITEȘTE ȘI: IMAGINI DEVASTATOARE! CUM SUNT DEPOZITATE CADAVRELE ÎNTR-UN SPITAL DIN SUA. UNITATEA MEDICALĂ A FOST COPLEȘITĂ DE NUMĂRUL MARE DE DECESE)

Bilanţul deceselor provocate de COVID-19 a ajuns în prezent la 170 în Rusia, după ce încă 22 de morţi au fost declarați în cursul nopţii, scrie Agerpres. (VEZI ȘI: KLAUS IOHANNIS SEMNEAZĂ MARȚI DECRETUL DE PRELUNGIRE A STĂRII DE URGENȚĂ)

Rusia începe să testeze pe oameni un vaccin împotriva noului coronavirus

Rinat Maksyutov, aflat la conducerea Centrului de Stat pentru Cercetare în Virusologie şi Biotehnologie,  a declarat în timpul unei reuniuni televizate la care au participat preşedintele Putin şi directorii principalelor centre de cercetare ruse că preconizează o primă fază a unor teste clinice pentru trei vaccinuri începând din 29 iunie, pe un eşantion format din 180 de voluntari.

„Grupurile de voluntari au fost deja create. Am primit peste 300 de candidaturi”, a explicat el în faţa preşedintelui rus, relatează publicația The Moscow Times.