Bittman i-a dedicat o melodie lui Cristi Minculescu

De: Cancan
Publicat: 02/04/2009 | 00:00

Fanii trupei au avut parte de un concert live, care a durat mai bine de doua ore, marti seara la Sala Polivalenta. Dan Bittman a dat startul, fix la ora 20.00, cu melodia „Stiu cine sunt”. Dupa ce in urma cu o saptamana au lansat cel de-al 15-lea album din cariera, „Primavara incepe cu tine”, membrii trupei Holograf au oferit un show de nota zece celor 7.000 de spectatori. Un ecran cu 80 mp de leduri transparente, 6 camere si un studio TV mobil au monitorizat fiecare miscare facuta de artisti pe scena. Dan Bittman a facut o incursiune in timp fredonand piese din „perioada Costinesti”. De asemenea, pe ecran s-au derulat fotografii din tinerete cu membrii formatiei Holograf, playlistul continand melodii din anii i’80 si pana in prezent. Dan Bittman si-a amintit ca, in acea perioda, el si colegii lui aveau ca motto sa cante bine, sa arate bine si sa… bine (n.r. – desigur se referea la amor). „Si n-am iubit pe nimeni”, „Fara ea”, „Romeo si Julieta”, „Undeva departe”, „Ti-am dat un inel”, „Banii vorbesc”, „Si dragostea mea”, „Sa nu-mi iei niciodata dragostea”, „Si baietii plang”, „Vreau o minune”, „Primavara incepe cu tine” sunt doar cateva dintre piesele care au ridicat sala in picioare. Recitalul unplugged pe care baietii l-au sustinut impreuna cu doi invitati speciali, Marius Batu si Nutu Olteanu, cel din urma fiind si fost membru Holograf, a constituit o surpriza de proportii. De asemenea, Dan Bittman a cantat o piesa din repertoriul formatiei Iris, „Noaptea” compusa de Nutu Olteanu, urandu-i lui Cristi Minculescu sa revina, dupa operatie, cat mai curand pe scena.

Iulia Vantur a mers in culise

Anca Turcasiu impreuna cu familia, Tudor de la Fly Projet cu iubita, Gabriel Cotabita, Cozmin Gusa si fiul lui s-au numarat printre vip-urile prezente la concert. Iulia Vantur s-a aflat la doar cativa metri de scena. Pe tot parcursul show-ului, ea a dansat, a fredonat piesele si a aplaudat. La finalul concertului, Vantur a mers in culise pentru a-l felicita pe Dan Bittman, liderul trupei, cu care, conform zvonurilor, ar fi avut o idila in urma cu cativa ani. (A.R.)