Blue Air anunță că și-a schimbat numele

De: Cancan
Publicat: 10/08/2018 | 13:03
De-a lungul ultimilor ani, Blue Air a adus multă nemulțumire în rândul pasagerilor

Oficialii de la Blue Air au anunțat că și-au modificat forma de organizare juridică din Societate cu Răspundere Limitată (SRL) în Societate pe Acțiuni (SA). De asemenea, numele companiei aeriene, Blue Air – Airline Management Solutions SRL – a fost schimbat în Blue Air Aviation, arată un comunicat transmis.

Blue Air anunță că și-a schimbat numele cu Blue Air Aviation

În declarația făcută publică, Tudor Constantinescu, directorul comercial al Blue Air, a subliniat că “în continuare, ne propunem să arătăm că suntem o companie solidă”.

“Prin decizia Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din 3 august 2018, Blue Air și-a schimbat forma de organizare juridică din SRL. în SA. Pentru a marca acest pas, am ales și un nume nou, care ne redefinește mai bine identitatea: Blue Air Aviation”, a declarat Gheorghe Răcaru, directorul general al Blue Air, potrivit digi24.ro.

Blue Air estimează pentru 2018 peste 5,5 milioane de pasageri și o cifră de afaceri de 460 de milioane de euro, ambii indicatori în creștere cu 10% față de anul trecut. În anul 2016, Blue Air a devenit cea mai mare companie aeriană românească, depășind, în premieră, compania de stat Tarom după numărul de pasageri transportați, statut pe care și l-a menținut de-atunci până în prezent. Compania are aproximativ 1.500 de angajați, dintre care peste 800 sunt personal navigant.