Bogdan Andone dă vina pe problemele financiare pentru eșecul din „Gruia!”

Publicat: 17/12/2019 | 11:14

Bogdan Andone, antrenorul principal al formației Astra Giurgiu, a declarat la finalul partidei pierdute de elevii săi în „Gruia” cu 2-0 că elevii săi nu s-au putut capacita la 100% pentru acest joc din cauza problemelor financiare.


Mikel Arteta, viitorul MANAGER al lui Arsenal, este căsătorit cu o actriță din CSI: Miami!


„Au fost nişte promisiuni pentru săptămâna trecută, băieţii au avut o reacţie neutră, nu au fost pregătiţi mental, au tot discutat despre problemele şi promisiunile care au fost făcute, ne-am antrenat, nu ne-am antrenat, a fost o stare de delăsare. Nu a fost o concentrare sută la sută, nu am fost focusaţi exact pe meci şi acest lucru s-a văzut. În aceste momente nu mai depinde de mine, nu mai depinde de staff-ul meu. Din moment ce jucătorii sunt nemulţumiţi sau nu sunt focusaţi sută la sută pe ceea ce noi pregătim, putem pregăti noi orice, tactic, tehnic, fizic sau din toate punctele de vedere. Dacă ei nu sunt cu capul la ceea ce avem de făcut şi au alte gânduri şi alte probleme în cap şi discuţiile lor sunt în altă direcţie, nu prea putem face nimic, pentru că orice le-am zice ei nu sunt focusaţi la ceea ce le transmitem noi”, a declarat tehnicianul de la Astra.

Tamaș vrea titlul!

În altă ordine de idei, fundașul central al giurgiuvenilor, Gabriel Tamaş, a declarat că echipa sa se va bate la titlu în acest sezon.

Eșecul pe care giurgiuvenii l-au înregistrat în „Gruia” nu a avut darul de a-I afecta moralul fundașului central al Astrei. Acesta a dat asigurări că în play-off echipa va fi pregăătită pentru a produce marea surpriză.

„Poate nu am venit montaţi cum trebuia şi am venit prea încrezători că am putea să facem un rezultat pozitiv, dar am zis şi o repet, CFR este, eu zic că cea mai bună echipă din campionat. Nu am venit 100% concentraţi la meci. Păcat, că eram acolo, dar mai este până la sfârşitul campionatului, mai sunt multe etape.Ne vom revedea cu ei în play-off, o să vedem atunci, cum a zis Camora, că vedem cine e şeful în Ligă, o să vedem în play-off cine e şeful”, a afirmat Gabriel Tamaș.