Bogdan Simion, fondatorul site-ului Dambovitanews, a murit la 49 de ani, de COVID-19. Ce a scris pe Facebook cu câteva zile înainte să moară

Publicat: 15/09/2020 | 12:59

Bogdan Simion, fondatorul site-ului Dambovitanews, a fost declarat decedat în dimineața zilei de 14 septembrie 2020. Din cauza unor complicații, bărbatul nu a mai putut lupta cu virusul SARS-CoV-2.

Bogdan Simion a fost internat la Secția ATI, la Spitalul Județean Târgoviște. Din cauza faptului că suferea de obezitate au apărut complicații majore.

Pe data de 6 septembrie, când se afla deja internat la Secția de Boli Infecțioase Târgoviște, a postat acest mesaj de pe patul de spital: „Nu ma simt foarte bine, însă un lucru trebuie sa știți…ca nu am abandonat lupta!”

Acest temut virus s-a dovedit, însă o luptă prea grea pentru el. În plină bătălie electorală a ieșit neașteptat din scena politică, dar și din comunitatea dâmbovițeană în care avea o oarecare influență.

Surse medicale au declarant că Bogdan Simion s-a simțit foarte rău în cea de-a șasea zi de internare, când a dezvoltat insuficiență respiratorie severă.

„A fost intubat și ventilat mecanic, a beneficiat de maximum de medicație, I s-a administrat Remdesivir, un medicament foarte bun, I s-a administrat chiar și plasma cu anticorpi și I s-au asociat și trei atibiotice. Am făcut tot ce era omenește posibil pentru a-l salva.”,a spus specialiștii.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult