Bogdan Vlădău se însoară şi vrea copii! Cum arată iubita lui!

De: Cancan
Publicat: 06/03/2017 | 16:51

Păi…e timpul sa am şi eu un copil. Măruţă, tu ai doi nu-i aşa? I-a spus zâmbind, Vlădău, realizatorului emisiunii TV unde a venit alături de logodnica lui ca să vorbească despre căsătorie. Vlădău a povestit că este împreună cu Gina de trei ani. ”Ne-am cunoscut la o petrecere, ne-am văzut de câteva ori mi-a plăcut foarte mult sufletul lui minunat, chiar dacă suna ca un clişeu. Eu am pozat şi el a frecventat aceasta petrecere a povestit Gina momentul când l-a întâlnit pe Bogdan. ”În mai avem cununia civilă iar apoi plecăm din ţara pe perioadă nedefinită în Marea Britanie şi SUA. La cununie vor participa doar Aureliu, Vlad Miriţă, numai apropiaţi. Avem naşi de la Baia mare, sunt prieteni de-ai mei, doamna e managerul spitalului de acolo a povestit Vlădău

Am cerut-o la mânăstire, unde vrem să facem cununia. Nu prea se poate face acolo, speram doar ca părintele nostru duhovnicul sa vină unde o vom face. Nu am stabilit încă data, să zicem în prima jumătate a lui mai ” a mai spus Vlădău.