Bomba începutului de an! Delia Matache e însărcinată?! Și-a arătat burtica la concertul din Piața Constituției

Publicat: 06/01/2019 | 08:47

Delia este una dintre cele mai apreciate artiste din România, iar la cumpăna dintre ani a avut o prestație excepțională la Revelionul Centenarului din Piața Constituției chiar înainte de sosirea Anului Nou. Au fost 30 de minute de spectacol în care artista a interpretat cele mai apreciate melodii ale sale. Totuși, burtica Deliei a ieșit, la rândul ei, în evidență, iar întrebarea plutește pe buzele multora: este Delia însărcinată?

Cei care au fost tot timpul cu ochii pe Delia și au avut – bineînțeles – spirit de observație, au văzut că vedeta a afișat o burtică… cel puțin suspectă, alimentând speculațiile care și-au făcut simțită prezența în ultima vreme. Circulă în lumea mondenă – și nu numai – zvonul că frumoasa Delia ar fi însărcinată. Cu atât mai mult cu cât chiar ea a declarat, de mai multe ori, că își dorește cu nerăbdare  un copil. Să fie anul 2019 chiar anul în care Delia va intra, la rândul ei, în rândul mămicilor?

Totuși, există și o altă ”ipoteză de lucru”. Poate că Delia s-a îngrășat un pic de Sărbători, mai ales că – nu mai este un secret pentru nimeni – celebra vedetă este o gurmandă declarată. 🙂

Spre sfârșitul recitalului susținut în Piața Constituției, Delia a venit și cu o altă mare surpriză: pe scenă a urcat Nick, cel alături de care artista și-a început cariera și a cunoscut consacrarea sub numele de „N&D”.