Bona vs. gradinita

De: Cancan
Publicat: 25/03/2011 | 00:00
Buna crestere. "Mamica de schimb" se poate implica si in educatia micutului

Evident, atat bona, cat si gradinita prezinta anumite avantaje si dezavantaje. Colectivitatea reprezinta pentru primul sau contact cu mediul extern, necunoscut lui: oameni noi, locuri noi, reguli noi. Este adevarat ca toate acestea il sperie la inceput pentru ca nu este nimic familiar, insa este primul pas catre viata care abia incepe si care il obliga sa se confrunte zi de zi cu lucruri care ii plac mai mult sau mai putin. „La gradinita, micutul are posibilitatea sa socializeze cu copii de varsta lui sau putin mai mari, acumuleaza cunostinte din diverse domenii sub indrumarea directa a unor cadre specializate si, nu in ultimul rand, se obisnuieste cu un program, astfel ca urmatorul pas, scoala, va veni natural pentru el. Mergand la gradinita, intrand in colectivitate si nevoit fiind sa se descurce singur, fara mami si tati, copilul va deveni mai sigur pe el, mai increzator in fortele proprii, mandru de realizarile de acolo, ceea ce va determina o stima de sine crescuta”, spune psihologul Oana Nicolau.

Fa-l sa inteleaga ca nu-l abandonezi Chiar daca este mic si nu intelege prea bine ce se intampla in jurul lui, copilul se adapteaza bine, in general, atunci cand ii explici ca nu mai poti fi tot timpul alaturi de el, pentru ca trebuie sa mergi la serviciu. Nu te invinovati ca vei lipsi cateva ore pe zi, pentru ca nu vei face altceva decat sa starnesti un conflict intre nevoia de implinire profesionala si dragostea pentru copil care va tensiona toata familia. Fa-l sa inteleaga ca daca mergi si la serviciu nu inseamna ca nu-l mai iubesti la fel de mult ca inainte sau ca-l abandonezi. Pastreaza-ti calmul si discuta cu el astfel incat sa-l asiguri ca de jobul tau depinde bunastarea familiei, implicit si a lui. Asa il pregatesti pentru prima intalnire Inainte de sosirea bonei, pregateste copilul, spunandu-i ca va veni o domnisoara / doamna draguta care o sa se joace cu el, care stie multe povesti, jocuri sau alte lucruri ce-i starnesc lui interesul. In felul acesta, copilul nu se va simti stingher in prezenta ei si va putea sa interactioneze natural, ceea ce te va ajuta sa-ti dai seama de compatibilitatea dintre ei. „In cazul in care totul a decurs normal, inainte de plecarea ei, intreaba-ti copilul daca vrea sa mai vina sa se mai joace cu el/ea. Copiii sunt foarte sinceri si nu ii putem pacali, astfel ca daca raspunsul este „da” inseamna ca s-au inteles bine si aveti o bona!”, adauga psihologul. Un pedagog rupt de colectiv Daca vei angaja o bona, vei avea un control permanent asupra copilului. De asemenea, micutul tau va beneficia de intreaga atentie a supraveghetorului / ingrijitorului, va respecta programul meselor zilnice si va fi ferit de bolile pe care le poate lua din colectivitate. In plus, si bona se poate implica in educatia copilului, daca are o pregatire in domeniul pedagogic. Insa, colectivul, mediul, regulile si programul din gradinita nu pot fi inlocuite. „Cand cauti o bona pentru copil, indiferent de varsta acestuia, este indicat sa alegi una dintre cele doua cai: fie apelezi la cunostinte, prieteni, care au avut o bona de care stii ca au fost multumiti, fie cauti la o agentie care se ocupa cu recrutarea personalului din acest domeniu”, mai spune psihologul Oana Nicolau. Cum gasesti cea mai buna „mamica de schimb”? Cand inviti viitoarea bona la primul interviu ar fi de preferat ca discutiile sa nu se poarte in prezenta copilului. Micutul s-ar putea sa nu inteleaga, sa perceapa gresit unele intrebari pe care i le adresezi viitoarei „mamici de schimb”. Mai mult, el poate interpreta unele raspunsuri ale doamnei, influentand astfel eventuala relatie dintre ei doi, de genul: „Ce ati face in situatia in care copilul ar cere ciocolata inainte de masa? Sau daca ar vrea sa se uite la desene atunci cand ar trebui sa doarma?”. Daca dupa prima intalnire ai ramas cu o impresie buna, invit-o acasa si fa-i cunostinta cu copilul. Asa ii gasesti cea mai potrivita institutie Gandeste-te daca vrei sa-ti duci micutul la o gradinita de stat, una particulara sau daca doresti una cu un anumit profil (cum ar fi o institutie prescolara cu predare intr-o limba straina); Alege o gradinita aproape de casa (statul in trafic mai mult de 20 de minute devine deranjant pentru copil), mai ales daca va merge acolo vreo trei ani; Cere recomandari altor parinti Cautarile pot dura intre sase luni si un an (perioada in care poti vizita mai multe institutii in timpul programului, nu in vacante, pentru a vedea exact ce inseamna o gradinita cu copii, educatoare, ingrijitoare etc.); Intereseaza-te de meniul zilnic – Verifica, pe cat posibil, tot ceea ce este legat de pastrarea curateniei in gradinita. Nu uita de spatiul exterior de care beneficiaza unitatea de invatamant, pentru ca va iesi la joaca in aer liber; – Solicita o discutie cu potentiala educatoare care iti va prelua copilul – Intereseaza-te ce sisteme de siguranta sunt in gradinita, daca se asigura paza, daca sunt camere de supraveghere.