Bournemouth umileşte Chelsea pe Stanford Bridge!

De: Cancan
Publicat: 01/02/2018 | 07:00

După o primă repriză încheiată nedecis, în care nu a reuşit să trimită nici măcar o singură dată balonul pe spaţiul porţii adverse, Chelsea a fost depăşită în repriza a doua de o formaţie care a crezut în şansa ei pe „Stanford Bridge”.

La doar şase minute de la reluarea partidei Bournemouth a dechis scorul prin Wilson, acesta fructificând o centrare venită de la Ibe. Chelsea a forţat egalarea însă cei care aveau să puncteze au fost tot oaspeţii prin Stanislas în minutul 64. Trei minute mai târziu Ake a dus scorul la un incredibil 3-0 pentru Bournemouth spre stupefacţia celor aproximativ 42.000 de fani ai formaţiei lui Conte prezenţi la meci.

Eşecul  la scor de neprezentare i-a costat scump pe Chelsea, londonezii pierzând podiumul, fiind întrecuţi la golaveraj de Liverpool, „cormoranii” impunându-se de asemenea în această rundă cu 3-0 în fieful lui Huddersfield.

De partea cealaltă, cu cele trei puncte câştigate pe „Stanford Bridge”, Bournemouth a urcat pe locul 10 cu 28 de puncte.

Pentru Chelsea urmează luni, 5 februarie partida de campionat din deplasare cu Watford, după care pe 12 februarie jocul de pe teren propriu din runda a XXVII-a cu West Ham. Până la jocul cu Barcelona de pe „Stanford Bridge” de pe 20 februarie din Champions League, Chelsea va mai juca un meci în Cupa Angliei cu Hull City, partida fiind programată de asemenea a se disputa pe „Stanford Bridge” pe 17 februarie.

 

Cristi P.