Breaking news | Ancheta DNA se soldează cu demisia lui Florin Cîțu. Anunțul a fost făcut de Nicolae Ciucă

Publicat: 23/11/2023 | 21:26

Informațiile de ultim moment vin direct din filiera politică. Florin Cîțu își va da demisia din grupul senatorial liberal. Anunțul a fost făcut de Nicolae Ciucă, președintele formațiunii politice, în această seară. Detaliile se află mai jos, în articol. 

Sunt informații de ultim moment de natură politică. Florin Cîțu a anunțat că își va da demisia din grupul PNL de la Senat. La momentul actual, omul politic este anchetat în dosarul vaccinurilor de 1 miliard de euro. Referitor la această speță, Nicolae Ciucă, președintele PNL, a făcut o serie de declarații, în această seară. Iată declarațiile mai jos.

„Când vom primi documentele, am obligativitatea să convoc Biroul Permanent și, în baza deciziei, să fie înaintat către Comisia Juridică și apoi va merge în plen. Senatorii liberali vor vota toți pentru ridicarea imunității. La nivelul PNL, în astfel de situații, am procedat la fel.

E o problemă pentru PNL în sensul în care imaginea este afectată. Nu putem spune că nu s-a întâmplat nimic.  Este obsolut corect să lăsăm justiția să-și deruleze treaba. Am vorbit cu Florin Cîțu și a spus că își va da demisia din grupul senatorial liberal și va deveni senator neafiliat”, a transmis Nicolae Ciucă, președintele PNL, la Digi 24.

Vezi și FLORIN CÎȚU, IOANA MIHĂILĂ ȘI VLAD VOICULESCU, SUB VIZORUL DNA! SCANDALUL VACCINURILOR CAPĂTĂ AMPLOARE, PREJUDICIUL ESTIMAT ESTE DE 1 MILIARD DE EURO

Omul politic a avut o reacție, pe Facebook, în urmă cu o oră. Iată mesajul pe care l-a transmis.

„Avand în vedere informațiile apărute în spațiul public, precizez că întreaga mea activitate, indiferent de funcțiile și demnitățile publice îndeplinite, a stat sub semnul bunei credințe și a respectării legii, în slujba românilor. Am deplină încredere în actul de justiție și sunt convins că procedurile aflate în desfășurare vor conduce la aflarea adevărului!”, a scris omul politic.

Florin Cîțu s-a luat „de piept” cu pesediștii (Foto: CANCAN.RO)

Florin Cîțu este anchetat în dosarul vaccinurilor de 1 miliard de euro

În urmă cu doar câteva ore, potrivit unui comunicat al DNA – Direcția Națională Anticorupție, se cerea ridicarea imunității a fostului premier Cîțu, dar și foștilor miniștri din Sănătae, Vlad Voiculescu și Oana Mihăilă. În cazul omului politic, sunt formulate acuzații de complicitate la abuz în serviciu. În cazul celorlalți doi foști miniștri, a fost formulat abuz în serviciu.

Potrivit informațiilor venite de la procurori, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din interiorul Guvernului României ar fi contractat un număr mai mare de doze de vaccin (Moderna și Pfizer) față de cât ar fi fost necesar. Contractarea a fost efectuată prin mecanismele Uniunii Europene. Este vorba despre suma de 1.005.498.687 de euro și se consideră un prejudiciu adus bugetului statului.

„Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”, se arată într-un comunicat DNA, remis joi, 23 noiembrie 2023.

Citește și FLORIN CÎȚU O „ARDE” UNDERCOVER! PREȘEDINTELE SENATULUI A IEȘIT CU GEACA DE PIELE ȘI ȘAPCA TRASĂ PE OCHI, PE BELLER, LA PROMENADĂ

Comunicatul DNA, transmis joi, 23 noiembrie 2023

În cursul zilei de azi, DNA a transmis un comunicat referitor la această speță. Vă redăm întregul comunicat, care este disponibil pe site-ul oficial al Direcției Naționale Anticorupție.

„În conformitate cu prevederile constituționale și legale, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, în vederea sesizării Președintelui României și Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale față de trei persoane, cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, forma participației penale fiind autoratul și, respectiv complicitatea.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoanele respective are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării și distribuției vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziția unor opțiuni viabile de vaccinuri și care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziție anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcție de numărul populației, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populație revenea statelor membre.
De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuție pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

În prezenta cauză, în contextul menționat mai sus, sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispozițiilor legale și în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziției, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer ¬și Moderna), în condițiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane.

Concret, deși dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane față de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacționat și ordonanțat la plată achiziția în plus a cantității de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului.

La solicitările transmise au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și dosarul de urmărire penală, în copie, compus din 27 de volume.

Prezentele demersuri în vederea efectuării urmăririi penale intră sub incidența prevederilor art. 2941 și art. 305 alin. (4) din C.pr.pen., cu referire la procedura reglementată în Legea nr. 115/1999, republicată, privind responsabilitatea ministerială.

Persoanele față de care s-a solicitat sesizarea Președintelui României și Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. (1) din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”, transmite DNA.

 Vezi și FLORIN CÎȚU S-A DUS ”UNDERCOVER” LA ÎNTÂLNIREA CU DAN VÎLCEANU: SENATORII ”PENELIȘTI” AU PUS ȚARA LA CALE PE BLAT!