Breaking | Șeful ANAF și-a dat demisia după doar un an de când preluase conducerea

Publicat: 29/05/2023 | 21:32
Lucian Heiuș, șeful ANAF

Pe data de 29 mai, în jurul orei 20:00, Lucian Heiuș a anunțat faptul că demisionează din funcția de șef al ANAF, după un mandat de doar un an. Mesajul a venit chiar pe pagina sa oficială de Facebook. Nimeni nu se aștepta la o astfel de mișcare din partea sa. 

În urmă cu un an, Lucian Heiuș a venit la conducerea ANAF hotărât să pună capăt fraudei, dar și sistemului corupt. Încă de la început, a făcut angajări pentru a scăpa de nepotismele sistemului, a întărit sistemul de controale și a demarat programe prin care să combată, pe cât de mult este posibil, evaziunea fiscală. După lungi promisiuni de viitor, și-a anunțat, dintr-o dată, demisia, spunând:

„Mi-am înaintat astăzi demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituție și le mulțumesc colegilor mei pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în acest an.

Totodată, sunt mulțumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reușit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR și toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate și respect față de contribuabili”, începe mesajul fostului șef ANAF.

Lucian Heiuș și-a anunțat demisia / Sursă foto: Facebook

Mesajul prin care Lucian Heiuș își anunță demisia de la ANAF

În 2022, am reușit să colectăm la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult față de anul precedent, și să rambursăm TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, față de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei.

În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11.451 milioane lei, și s-au încasat 148,02 miliarde lei, cu 9,4 miliarde lei mai mult decât în perioada similară a anului precedent. Iar față de programul comunicat de Ministerul Finanțelor, se înregistrează un minus de 8,9 miliarde lei, din care 8,5 miliarde lei sume necolectate de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

În plus, în luna aprilie 2023 am trimis 780 de notificări către persoane fizice care nu-și pot justifica veniturile.

Totodată, în acest mandat, au fost efectuate 50.979 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3.688,5 milioane lei. Au fost efectuate 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei.

În aceeași perioadă, colegii mei de la direcția antifraudă fiscală au cuantificat/estimat implicaţii fiscale – reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe – în sumă totală de 2.471,1 mil. lei și au înaintat organelor de urmărire penală 289 de acte de sesizare, pentru prejudicii în sumă totală de 621,8 mil. lei. În plus, în urma activităţii de verificare documentară au fost emise decizii de impunere, pentru 1.904 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 604,9 mil. lei”

Care este regretul lui Lucian Heiuș, după demisia de la conducerea ANAF

În finalul mesajului postat pe Facebook, după ce și-a enumerat realizările din mandatul de un an, Lucian Heiuș a recunoscut că are și un regret: nu-și va putea duce la capăt promisiunea. Nu va putea să termine procesul de modernizare ANAF și nici multele proiecte deja începute. Rămâne de văzut cine va veni în locul său.

„Nu în ultimul rând, sunt mândru că, în mandatul meu, administrația fiscală a deschis căi de acțiune către zone de evaziune care n-au mai fost abordate până acum.

Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF și proiectele începute acum și sper ca viitorul președinte să continue proiectele de digitalizare ale instituției”

(CITEȘTE ȘI: ANAF a descoperit diferențe uriaşe între veniturile declarate și veniturile estimate în urma controalelor. Ce spune Lucian Heiuș)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult