Brigitte Pastramă are probleme cu fiul ei: ”Se face că nu aude telefonul”

De: Cancan
Publicat: 01/06/2019 | 22:16

Brigitte Pastramă are probleme cu fiul ei. Bruneta a mărturisit care este motivul divergențelor dintre ea și Robert.

Fiul lui Brigitte, Robert, a ajuns la vârsta adolescenței și a început să nu mai țină cont de părerile mamei. De aici și divergențele între el și mama lui. Adolescentul are momente în care nu are chef să vorbească cu Brigitte. (CITEȘTE ȘI: PRIETENELE LUI BRIGITTE L-AU DESFIINȚAT PE PASTRAMĂ: „FLORIN NU AR PUTEA SĂ GĂSEASCĂ CEVA MAI BUN…”)

„E băiat. Fuge de mama. Când îl sun, uneori îmi răspunde, alteori se face că nu aude telefonul și nu-mi răspunde. Așa e cu băieții”, a declarat Brigitte Pastramă pentru Libertatea.

S-a aflat data nunții lui Brigitte și a lui Florin Pastramă

Gata cu suspansul! Brigitte și Florin Pastramă își vor jura iubire și credință în fața Lui Dumnezeu pe 7 iulie. Una dintre prietenele brunetei a dezvăluit că aceasta va purta o singură rochie de mireasă, care va fi cu adevărat spectaculoasă. De asemenea, viitoarea mireasă nu își dorește să respecte tradițiile românești specifice unei nunți.

Va fi o nuntă foarte mare, cu peste 400 de invitați, pe pajiște, în stil american, totul în aer liber. Brigitte va avea o singură rochie de mireasă, nu se va schimba de mai multe ori. Una și bună, spune ea. Încă nu s-a hotărât, are câteva variante din care va alege, dar va fi un model clasic. Nu va fi o nuntă cu tradiții românești, Brigitte a spus deja că nu vrea să fie furată. Cât despre invitați, vor participa toți prietenii apropiați, a declarat una dintre prietenele brunetei, relatează revista VIVA!.

Vedeta nu are de gând să-l invite pe fostul soț, Ilie Năstase, la nunta sa. În plus, ea este foarte dezamăgită de declarațiile făcute de Nasty, după cununia ei civilă.

“Nici nu se pune problema să-l invite pe Ilie Năstase. A rămas înmărmurită când a auzit ce a declarat, după nunta ei. Brigitte este foarte supărată pe el, nu se aștepta să fie atât de răutăcios. Ar trebui să fie bucuros că și-a găsit fericirea. Brigitte i-a urat după nuntă să fie fericit și se aștepta ca și el să facă același lucru”, a mai spus aceeași prietenă, conform sursei citată mai sus.