Brigitte Sfăt, mesaj pentru Ilie Năstase: „Vreau să îmi cer scuze pentru tot scandalul mediatic în care te-am târât în ultimul an!”

De: Cancan
Publicat: 10/08/2018 | 11:51
Brigitte Sfăt a ținut să-i ceară scuze lui Ilie Năstase pentru tot „scandalul mediatic” în care l-a târât. Se pare că în ciuda problemelor pe care le-au avut, bruneta încă ține la fosta legendă a tenisului românesc. 
Relația dintre Ilie Năstase și Brigitte Sfăt a ajuns la final, însă bruneta a simțit nevoia să îi transmită un mesaj public și să îi mulțumească pentru anii pe care i-a petrecut alături de el. Brigitte a recunoscut că îi pare rău că nu s-a ridicat niciodată la așteptările prietenilor fostului ei soț, deși și-a dorit foarte tare să reușească acest lucru.
„Dragul meu Ilie,
Vreau să îmi cer scuze pentru tot scandalul mediatic în care te-am târât în ultimul an. Îmi pare foarte rău că nu am reușit să mă ridic la așteptările prietenilor tăi și că oricât m-am chinuit în ăștia opt ani să demonstrez că te merit, nu am făcut altceva decât să îți distrug imaginea…În ultimul timp am realizat din ce în ce mai mult că sunt clase sociale în care aparținem sau pur și simplu NU…Tu ești o stea nepieritoare, timpul a făcut să-mi dau seama că nu sunt demnă de a sta lângă tine…Sper din suflet că Dumnezeu să pună lângă tine o femeie cu adevărat demnă de acest loc. Voi fi mereu mândră că m-ai primit în viața ta. Să știi că din dreapta ta, viața a părut un adevărat miraj. Tu ești și vei rămâne Regele”, a scris Brigitte Năstase pe Facebook.

Brigitte Sfăt, cu noul iubit în vacanță

Relația dintre Ilie Năstase și Brigitte Sfăt a ajuns la final. Bruneta nu ia în calcul o împăcare cu fostul mare tenismen și a anunțat, recent, că are un nou partener. Cu care, de altfel, a și plecat, marți, în vacanță în Turcia.

Dragii mei, după cum ştiţi, în februarie am decis să introduc divorţul, iar în tot acest timp am încercat în nenumerate rânduri să reparăm ceea ce nu mai mergea în căsnicia noastră. Din păcate, poate şi datorită temperamentului nostru puternic, acest lucru nu a fost posibil. Drept pentru care, în momentul actual eu am decis să merg pe alt drum şi am început o altă relaţie.

Din acest moment, Ilie este la fel de liber să îşi refacă viaţa. Vreau să îi mulţumesc încă o dată pentru faptul că a fost cel mai magnific bărbat din viaţa mea, că alături de el m-am simţit iubită ca o adevărată prinţesă şi îi doresc sincer să fie fericit.„, a scris Brigitte Sfăt pe contul personal de socializare, la începutul săptămânii.