Buffon s-a despărțit de Juve!

Publicat: 21/05/2018 | 07:00
Juventus a sărbătorit pe o ploaie torenţială al şaptelea titlu consecutiv câştigat în Serie A. „Bianconerii” s-au impus pe teren propriu în faţa Veronei, cu 2-1, în meciul de adio al lui Gianluigi Buffon.
La finalul partidei, piemontezii, care au ajuns la patru eventuri consecutive şi la titlul 34 în Italia, au adus trofeul pentru a se bucura alături de cei 40.000 de fani. Evident, Buffon a fost cel care a ridicat cupa deasupra capului, la ultimul său meci pentru „Bătrâna Doamnă”.

În lotul lui Juventus sunt cinci jucători care au participat la câştigarea tuturor celor şapte titluri consecutive. Aceştia sunt: Gigi Buffon, Andrea Barzagli, Giorgio Chiellini, Claudio Marchisio şi Stephan Lichtsteiner, ultimii doi urmând să plece la finalul acestui sezon.

Totodată, „bianconerii” au reuşit o performanţă rară, câştigând eventul în ultimii patru ani consecutiv. Anul acesta finala Cupei a fost o simplă formalitate în a doua repriză a meciului cu AC Milan, adjudecat de trupa lui Massilmiliano Allegri cu 4-0.

Gianluigi Buffon , în vârstă de 40 de ani, se desparte de Juve. Buffon a cucerit cu Juve 18 trofee: nouă titluri, patru Cupe şi cinci Supercupe ale Italiei. A fost şi campion mondial cu „Squadra Azzurra”, în 2006, şi intenţiona să se retragă după Mondialul din Rusia, din vară, la care Italia nu a reuşit însă să se califice. Cu „Squadra Azzurra” a devenit campion mondial în 2006 şi a adunat 176 de selecţii.

Altfel, șase fani ai echipei Juventus Torino au fost răniţi, sâmbătă, după ce camionul în care se aflau pentru a sărbători titlul şi cu care încercau să se apropie de autocarul echipei torineze s-a blocat în cablurile de alimentare a tramvaielor.

Potrivit „Gazzetta dello Sport”, incidentul a avut loc în zona Grosseto, când se desfăşura parada echipei Juventus după câştigarea campionatului Italiei. În momentul trecerii camionului, cablurile nu aveau energie electrică.

În ceea ce îi priveşte pe doi dintre răniţi (un italian şi un irlandez) au existat temeri pentru viaţa lor, însă jurnalul italian scrie că cei doi sunt spitalizaţi, dar nu în stare extrem de gravă. Ceilalţi patru fani au suferit răni uşoare.