Bugetarii ar putea beneficia de încă 3 zile libere, începând de anul viitor. Ce pregătește Ministerul Muncii

Publicat: 31/10/2022 | 17:56

Bugetarii ar putea primi încă 3 zile libere, în 2023, comparativ cu angajații din domeniul privat. Ministerul Muncii a inițiat un proiect de hotărâre de Guvern, prin care se vor crea așa-zise „punți” de concediu. Iată care sunt zilele care vor deveni libere.

Veste bună pentru bugetari! Ministerul Muncii a inițiat un proiect de hotărâre de Guvern, prin care cei din domeniul public vor avea încă 3 zile libere, începând de anul viitor. În acest caz, pe lângă cele 12 zile libere legale de care beneficiază în prezent, aceștia vor avea 15 zile libere. Pe scurt, aceste zile vor fi legate de weekend, ceea ce înseamnă că vor avea parte de mini-vacanță.

Ce zile libere vor avea bugetarii, începând de anul viitor

Mai exact, proiectul prevede ca personalul instituțiilor și autorităților publice să beneficieze de zile libere în data de 23 ianuarie (luni), 2 iunie (vineri), 14 august (luni), potrivit avocatnet.ro.

Astfel, bugetarii vor avea parte de trei mini-vacanțe în perioada 21-24 ianuarie, 1-4 iunie și 12-15 august 2023. Toate acestea vor fi în plus față de celelalte sărbători legale.

 

Bugetarii vor avea parte de trei zile libere, începând de anul viitor, pe lângă cele pe care le au în prezent / (sursă foto: Pixabay)

(CITEȘTE ȘI: Marcel Ciolacu: ”Voi cere Guvernului României să desecretizeze absolut toate documentele din PNRR. Nici în acest moment nu știm ce e acolo”)

Bugetarii vor trebui să recupereze zilele libere

Vestea tristă este că aceste zile libere vor trebui recuperate. Mai exact, ziua de 23 ianuarie va fi recuperată pe 28 februarie, ziua de 2 iunie va fi recuperată pe 30 iunie, iar 14 august pe data de 31 august.

Aceste zile libere nu se vor aplica, însă, categoriilor de personal a căror activitate nu poate fi oprită. Totuși, aceste punți nu se vor acorda nici magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești, implicate în vederea soluționării proceselor cu termen de judecată în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august.