Bulgarul milionar pe iahtul caruia a „petrecut” Ramona Gabor invarte pe degete numai topmodele si vedete TV! Ce bunaciuni au trecut prin patul lui Chavdar Alexandrov!

De: Cancan
Publicat: 02/10/2011 | 00:00

Zayneb Majurova

Una dintre cele mai simpatizate concurente de la prima editie a emisiuni „Big Brother” din Bulgaria, Zayneb Majurova (26 ani), a ajuns ulterior reporter la o televiziune.

Intrarea in lumea showbizului i-a permis si accesul in cercurile mondene. Astfel, blonda l-a cunoscut pe Chavdar, milionarul sarmant caruia cu greu ii rezista o femeie. Cei doi au trait o idila, in urma cu cativa ani, pe care au ascuns-o de ochii curiosilor, dar care a fost data in vileag de presa tabloida bulgara si confirmata ulterior de Zayneb. Cum femeile frumoase roiesc in jurul oricarui barbat tanar, extrem de bogat si chipes pe deasupra, Chavdar nu a rezistat tentatiilor, iar relatia lor s-a incheiat brusc.

Ivaila Bakalova

Presa bulgara i-a atribuit lui Chavdar si o idila cu frumoasa Ivaila Bakalova (30 de ani), castigatoarea mai multor concursuri de frumusete, printre care „Miss Marea Neagra” 2000 si „Miss Bulgaria Univers” 2001. Ivaila este nu doar o femeie frumoasa, ci si desteapta. Ea a absolvit Scoala de Limba Franceza, din Varna, si Facultatea de Marketing si publicitate. Bruneta, care are o sora geamana, i-a intrat rapid in gratii milionarului, dar pe termen scurt. La un moment dat, fiecare si-a vazut de viata lui. Intre timp, Ivaila si-a deschis o casa de productie si a devenit mamica. Ea este una dintre vedetele care se afla in permanenta sub lupa presei tabloide de peste Dunare. Ziarele au scris despre Ivaila ca, pentru a arata atat de bine, si-a facut o multime de operatii estetice. Ea si-ar fi marit bustul si buzele si ar fi suferit o interventie chirurgicala de corectie a nasului.

Ceci Krasimirova (31 de ani) este o femeie dupa care orice barbat si-ar pierde capul. Nu insa si Chavdar. Superba bruneta cu ochi albastri si dimensiuni aproape perfecte (90-61-91) este un model foarte bine cotat. Frumusetea si succesul sau in modelling au fost confirmate si de doua titluri importante castigate de-a lungul timpului: „Best Model of Bulgaria 1997” si „Best Model of Europe 1998”. In plus, Ceci este o aparitie constanta pe copertele revistelor faimoase din Bulgaria. Cu asemenea atuuri, era si greu ca bruneta sa nu-i intre in gratii lui Chavdar Alexandrov, ceea ce s-a intamplat acum doi ani. Si totusi, ea nu a reusit sa-l cucereasca pe tanarul afacerist definitiv si irevocabil. Presa bulgara a scris, la acea vreme, ca ei au petrecut impreuna o vacanta la Ibiza, dar niciunul dintre ei nu a confirmat ca ar avea o legatura amoroasa.