Bunicul Luizei, declarații șocante imediat ce a fost externat: „După ce Gheorghe Dincă a fost arestat, oasele au fost plantate în pădure”

Publicat: 29/09/2019 | 16:25

Bunicul Luizei Melencu a făcut primele declarații publice după ce a fost externat din spital și spune că e convins de faptul că Luiza trăiește. Bărbatul a lansat și o acuzație deosebit de gravă, și anume că după arestarea lui Gheorghe Dincă, oasele găsite în pădure au fost, de fapt, plantate.

Luptăm și am luptat tot timpul să ni se spună adevărul și nouă și opiniei publice. Vă mulțumim că ați fost alături de noi. Dacă vom fi mai mulți și vom participa la aceste probe recoltate, să-și pună fiecare semnătura. Indiferent ce s-ar întâmpla, voi fi alături de fiica mea și vrem să aflăm adevărul, să nu mai fim mințiți.

Sistemul are toate pârghiile și toate mijloacele de a ne obliga și a ne șantaja, dar nici noi nu ne vom lăsa. Cei care fac parte din aceste grupuri de traficanți șantajează clasa politică. Aici trebuie umblat. Ei au știut din primul moment despre ce e vorba, și în cazul Luizei și în cazul Alexandrei. Noi suntem ferm convinși că Luiza nu a fost omorâtă, Luiza trăiește. S-ar putea să fie chiar în țară. Noi atât cerem, să ne dea fata înapoi.

După ce Gheorghe Dincă a fost arestat, oasele au fost plantate în pădure. A fost premeditată toată treaba”, a spus bărbatul.

Bunicul Luizei a ajuns la spital zilele trecute, după ce și-a dat foc în timp ce jandarmii se aflau în curtea sa. O dubă plină de jandarmi a ajuns vineri după-amiază la casa Monicăi Melencu pentru  a o duce la DIICOT fiindcă a refuzat să-i fie prelevate probe ADN. Monica Melencu a leșinat când a aflat că va fi dusă cu forța, iar bunicul Luizei a apelat la un gest extrem, și-a turnat benzină pe haine.

Amândoi au ajuns ulterior la spital. Bunicul Luizei a fost internat la Clinica de Cardiologie a Spitalului din Craiova, iar Monica Melencu a fost externată sâmbătă.

Mama Luizei Melencu a spus că va merge împreună cu tatăl ei luni la București, după ce a accepat, în cele din urmă, să-i fie prelevate probele ADN.