„Bursucul” a făcut anunțul înainte de AZ Alkmaar- CFR Cluj: „Când o să avem noi cinci echipe în grupele europene cred o să mă las de antrenorat!”

Publicat: 04/11/2021 | 10:56
În prezent, Dan Petrescu este antrenorul lui CFR Cluj

Dan Petrescu, antrenorul principal al formației CFR Cluj, a declarat înaintea duelului de astăzi din Olanda cu AZ Alkmaar din runda a 4-a din Grupa D a Conference League, că elevii săi pleacă cu șansa a doua în acest duel.

„Sunt conştient că vor fi foarte multe faze de poartă, mai ales din partea lor, pentru că aşa e campionatul olandez, un stil ofensiv, de aceea au şi cinci echipe în grupele europene. Când o să avem noi cinci echipe în grupele europene cred o să mă las de antrenorat. Adică niciodată. Fotbalul din Olanda este mult, mult peste fotbalul din România, şi campionatul. Din păcate, aceasta este realitatea în momentul de faţă, dar noi o să încercăm să scoatem maximum din acest meci. Suporterii îi ajută mult pe cei de la Alkmaar”, a declarat Dan Petrescu, la conferința de presă premergătoare confruntării din Olanda.

După cum bine știți, în urmă cu două săptămâni, olandezii s-au impus în „Gruia” cu 1-0 printr-un gol marcat de Jesper Karlsson în minutul 18. Or cu cele trei puncte, Alkmaar și-a consolidat fotoliul de lider în Grupa D, cu 7 puncte, podiumul fiind completat de Jablonec (4 puncte) și Randers (3 puncte). Fără victorie, campioana României închide grupa cu doar un punct în dreptul ei, cel bifat pe teren propriu cu danezii de la Randers, scor 1-1.

Variantele de profit la AZ Alkmaar- CFR Cluj, meci care va fi de la ora 19:45 în direct la PRO X, sunt AICI.

Echipe probabile AZ Alkmaar – CFR Cluj:
AZ Alkmaar:
Vindahl – Sugawara, Chatzidiakos, Martins Indi, Wijndal – Midtsjo, Clasie – Gudmundsson, de Wit, Karlsson – Pavlidis.
CFR Cluj: Bălgrădean – Manea, Burcă, Bouhenna, Camora – Culio, Boateng, Deac – Omrani, Alibec, Petrila