„Bursucul”, mulțumit de rezultat, nu și de joc: „Am avut noroc!”

Publicat: 25/04/2022 | 08:17
Dan Petrescu este lider cu CFR Cluj în Liga 1

Dan Petrescu, antrenorul principal al formației CFR Cluj s-a declarat la finalul meciului pe care elevii săi l-au câștigat la limită cu FC Voluntari, scor 1-0 (0-0), că este mulțumit de rezultat, nu și de evoluția formației sale.

„Am fost egalați de patru ori în ultimul minut și era să se repete istoria. Am revăzut celelalte meciuri, nu avem voie să facem aceste greșeli la acest nivel. În afară de ultima fază, Voluntari n-a avut nicio ocazie. Am avut noroc cu golul lui Boateng, primul lui gol, dar a fost o victorie meritată. Nu putem să facem atâtea greșeli mereu, avem jucători cu experiență. Speram să se mai întoarcă, să mai dăm și noi gol la ultima fază. Am început excelent. Am avut bară, penalty, am marcat, s-a repetat și am ratat. Am mai avut o ocazie mare prin Chipciu, dar mă așteptam să facem mai mult în repriza a doua. E o victorie de moral, dar acum trebuie să pregătim foarte bine meciul următor. Le-am zis la pauză: calm și balanță, să fim echilibrați, să uităm penalty-ul, să fim puțin mai liniștiți. Din păcate, nu am reușit să-i conving să fim puțin mai calmi. Toți jucătorii lui Voluntari ne-au creat probleme, sunt convins că va fi greu pentru celelalte echipe să câștige aici. Ei nu au presiune și joacă fără probleme. Cred că a început această teamă, trebuie să ne gândim ce să facem. Pentru că în minutul 92 am avut aut, trebuia să ținem de minge, dar am pierdut-o și era să luăm gol. Au fost trei minute de prelungiri și era să luăm gol în minutul 94. Și iar o luam de la început”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul principal al formației CFR Cluj.

Pentru campioană aceasta este prima victorie după cele două eșecuri consecutive, echipa lui Dan Petrescu consolidându-și poziția de lider cu 48 de puncte, punând presiune pe FCSB și Universitatea Craiova formații care sunt cu 43 de puncte respectiv 39 puncte pe locurile 2 și 3.