Cabral, revoltat de condițiile din spitalele din România! În plină epidemie de coronavirus a transmis un mesaj tulburător: „Majoritatea uită colcăiala de microbi, infecții și jeg”

De: A. D.
Publicat: 02/04/2020 | 15:08

Cabral nu s-a mai putut abține și a răbufnit! Prezentatorul Tv a scris pe rețelele de socializare despre cât de inconștienți sunt românii, pentru că nu respectă măsurile luate de autorități în contextul epidemiei de coronavirus.

Vedeta și-a descărcat oful pe pagina personală de Facebook, unde a tras un semnal de alarmă. I-a avertizat pe români că dacă continuă să iasă din casă o să ajungă în spitale, unde situația ne e prea roz. A vorbit despre condițiile mizere și despre experiențele lui cu sistemul medical românesc.

„Toată campania asta cu #staiacasă e făcută prost. În loc să te rogi de oameni, în loc să faci ‘nșpe mii de reportaje pe TV, spoturi și apeluri online… mai bine difuzezi mai multe imagini din spitalele noastre… plus textul: TE AȘTEPTĂM! Poate că majoritatea uită colcăiala de microbi, infecții și jeg ce-ți zâmbește cleios din aproape orice spital de la noi”, a scris Cabral pe pagina lui de Facebook.

„Dacă nu mori pe drum, pleacă”

Pentru a-i face pe oameni să înțeleagă realitatea crudă din spitale, Cabral a povestit despre câteva ori când a avut nevoie de îngrijiri medicale și cât de prost a mers întreg proceul.

„Județeanul din Constanța? Am ajuns odată, după un accident de moto pe stradă. Efectiv am fugit de-acolo și am preferat să mă mai chinui încă ceva ore cât a durat să ajung cu mașina la Spitalul de Arși din București (aveam piciorul stâng bine polizat de la o arsură mecanică).

Județeanul din Brașov? Am ajuns altă dată, după alt accident moto, off-road. Am intrat pe poartă și portarul ne-a zis de la obraz: «Boss, dacă nu mori pe drum, pleacă la București!» Am insistat, dar nu mult… am luat-o șontâc până la Camera de Gardă, am salutat, m-am întors pe călcâi (celălalt era deja bine întors) și m-am văitat până la Urgență, în București.

Care nici astea din București nu-s Doctor Grey… la Colectiv ne-am îngrozit efectiv de jegul, haosul și nesimțirea de la Pantelimon. Eram în parcare, așteptam niște medicamente, a venit o doamnă și ne-a spus: «Luați-vi-l de aici, că vi-l omoară! ». N-am avut unde să-l luăm și s-a dus al nostru, fără nicio șansă reală. Dar noi aveam de toate, desigur.

Așa că, fără să vreau să molipsesc de pesimism… decât să-i alergi cu amenzi pe care nu le vor plăti, mai bine le dai poze cu spitalele în care vor ajunge”, a scris Cabral.