Cadavrul unui nou-născut a fost găsit într-o pungă, într-un gang din centrul Clujului!

De: Cancan
Publicat: 03/03/2013 | 16:33

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Anca Bolba, a declarat corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii clujeni au declanşat o anchetă în acest caz.

„În cadrul anchetei se va încerca stabilirea identităţii mamei şi a infracţiunilor săvârşite în acest caz, dacă este vorba de pruncucidere sau de provocarea unui avort”, a spus Bolba.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, este vorba despre o fetiţă care ar fi fost născută în luna a opta de sarcină, cel mai probabil în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, descoperirea fiind făcută de un om al străzii.

Cadavrul a fost dus la Institutul de Medicină Legală Cluj pentru stabilirea exactă a cauzei morţii şi dacă nou-născutul era viu când a fost abandonat.