Cafenelele, teatrele, muzeele și cinematografele sunt închise, mall-urile rămân deschise / Ce alternative de divertisment avem

Publicat: 21/03/2020 | 09:20

Pentru a preveni răspândirea pandemiei de coronavirus trebuie în primul rând să păstrăm distanța socială, aceasta este recomandarea autorităților. Pentru asta, în România s-a hotărât ca toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise, să fie suspendate. 

Vezi AICI care sunt alternativele.

Mall-urile rămân deschise

Mai multe centre comerciale din București și din țară, deținute de de dezvoltatorul NEPI Rockcastle, și-au redus programul de funcționare la doar opt ore zi. Hipermarketurile și farmaciile din interiorul acestora funcționează însă după programul normal.

Astfel, magazinele din aceste mall-uri din toată țara sunt deschise doar în intervalul 12.00-20.00.

Mall-urile care și-au ajustat programul sunt: Mega Mall, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Vulcan Value Centre, Iris Titan Shopping Center, Shopping City Timişoara, City Park Constanta, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Shopping City Galaţi, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Shopping City Piatra Neamţ, Shopping City Satu Mare, Shopping City Deva, Brăila Mall, Shopping City Satu Mare, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Aurora Buzău Shopping Mall.

Singurul mall din București care se închide

Singurul mall din București care se va închide este centrul comercial Băneasa Shopping City, care a anunțat, vineri, că îşi va suspenda activitatea pe perioada 23 martie – 16 aprilie 2020.

Magazinele din mall-uri își vor suspenda activitatea

Pe de altă parte, Organizaţia Patronală a Retailerilor din România (RORETAIL), a anunțat, săptămâna aceasta, că  magazinele din mall-uri – cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor – vor suspenda contractele de închiriere ale magazinelor pe întreaga durată a stării de urgenţă, dar şi contractele individuale de muncă ale lucrătorilor comerciali.

„Măsurile luate recent de autorităţile române (…) au dus inclusiv la scăderea imediată şi dramatică a traficului de persoane din centrele comerciale, afectând activitatea retailerilor din centrele comerciale şi a altor afaceri bazate pe servicii. Afacerile private din aceste domenii au fost afectate imediat, cu scăderea vânzărilor până la 100%, lucru ce a dus la imposibilitatea achitării datoriilor companiilor faţă de furnizori şi a plăţii salariilor”, se arată în comunicatul RORETAIL.

Organizația solicită Guvernului să adopte următoarele măsuri: declararea în mod oficial a pandemiei COVID-19 drept eveniment de forţă majoră pentru toţi comercianţii români; închiderea imediată a centrelor comerciale de tip mall – cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor; achitarea integrală din fonduri guvernamentale a indemnizaţiei pentru şomajul tehnic (75% din salariu), inclusiv taxele aferente, pentru perioada în care firmele sunt afectate de carantină, starea de urgenţă sau de alte măsuri cu caracter restrictiv luate de guvern; scutirea, amânarea, prorogarea sau reeşalonarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente perioadei fără activitate; plata urgentă a restanţelor la plata indemnizaţiilor pentru concediile medicale precum şi a restanţelor la rambursările de TVA; obligarea prin legislaţie specifică a băncilor şi altor instituţii de credit să amâne sau să reeşaloneze ratele creditelor pentru perioada fără activitate sau cu activitate redusă a companiilor afectate.

ALTERNATIVĂ. Oamenii pot opta să-și facă cumpărăturile online. Marile magazine care își vând produsele și pe internet au anunțat deja că livrările nu vor suferi întârzieri și că angajații lucrează în condiții de igienă. Pentru a limita interacțiunile și a evita orice aglomerație, clienților li se recomandă să aleagă livrarea acasă, prin curier sau în easybox. De asemenea, în această perioadă este bine să folosim plata cu cardul.

Ikea România se închide temporar

Ikea România a luat decizia să închidă temporar cele două magazine din București, începând de vineri, 20 martie, ora 18:00.

„Este o perioadă ieșită din comun, iar prioritatea noastră absolută este să asigurăm sănătatea și siguranța clienților și angajaților. Am fost alături de aceștia în toate aceste zile și am monitorizat îndeaproape situația, iar aceasta este decizia corectă pe care trebuie să o luăm în momentul de față. Așteptăm cu nerăbdare să ne reîntâmpinăm clienții în magazine”, a declarat Sara Del Fabbro, CEO IKEA Europa de Sud Est.

ALTERNATIVĂ. Clienții vor putea să cumpere online în continuare de pe IKEA.ro, iar produsele le vor fi livrate acasă.

Restaurantele, cafenelele, hotelurile și saloanele, închise

Cinematografele și-au închis ușile

Începând din 18 martie, oamenii nu mai pot vedea filme la cinematograf. Activitatea cinematografelor intră în categoria „divertisment”, așa că odată cu anunțul ministrului de Interne din 17 martie, cinemaurile și-au închis ușile.

Până la acea dată, cinematografele mai puteau vinde bilete pentru maxim 100 de persoane pentru un film (maxim 100 de persoane într-o sală), doar cu condiția ca sala să fie igienizată iar spectatorii să stea la distanță unii față de ceilalți.

ALTERNATIVĂ. Cinefilii pot folosi platformele de streaming în această perioadă în care se află în izolare. Cum asta este probabil principala activitate a oamenilor care stau în casă, oficialii europeni au început să se teamă de faptul că traficul abundent de pe platformele de streaming ar putea duce la un colaps al rețelei de internet. Din acest motiv, autoritățile UE au cerut renunţarea temporară la emisia HD, astfel încât consumul să fie redus. Netflix a anunţat deja că va reduce cu 25% traficul din Europa.

Spectacolele de teatru, suspendate 

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a decis suspendarea activităţii celor 14 teatre aflate în administrarea Primăriei Municipiului București, până la data de 31 martie 2020.

ALTERNATIVĂ.Mai multe teatre din toată țara vor începe să difuzeze, începând cu acest weekend, spectacole în regim online sau prin transmisii live pe Facebook. Printre acestea se numără Teatrul Mic, Teatrul „Ion Creangă”, Teatrul Municipal „Bacovia” din Bacău, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, Teatrul Puck și Opera Română din Cluj Napoca. Teatrul Țăndărică face acest își difuzează spectacolele online de o săptămână deja.

Vizitele la muzeu, interzise

Majoritatea spațiilor culturale din toată țara au fost închise deja din cauza coronavirusului. Printre acestea se numără și muzeele, care și-au suspendat vizitele și manifestațiile culturale până la sfârşitul lunii.

ALTERNATIVĂ. România ia exemplul statelor europene și pune la dispoziția cetățenilor varianta de a vizita muzee prin tururi virtuale.  Lista cu muzeele de la noi din țară care dispun de un tur virtual poate fi consultată la următorul link.