„Câinii” au uitat să mai câștige: „Am jucat bine, dar n-am avut noroc și n-am înscris!”

Publicat: 21/04/2021 | 09:36

Dinamo a cedat la limită pe teren propriu, scor 1-0, duelul susținut cu UTA în cadrul rundei a doua a play-out-ului Ligii 1 și a ajuns la 12 etape consecutive fără victorie, serie care cuprinde trei egaluri şi nouă eşecuri.

Unicul gol al partidei din „Groapă” a fost înscris de „decarul” David Miculescu (min.34), acesta reluând în plasă cu capul din opt metri din centrarea rusului Evgheni Şliakov. Dinamo a avut șansa egalării după numai două minute însă Deian Sorescu a ratat un penalty, pe care tot el l-a obținut în urma unui fault în careu făcut de Marius Tomozei.

Deși au avut inițiativa până la final de meci, „câiii” nu au reușit să-l învingă pe Dragoș Balauru, goalkeeperul arădenilor prinzând o formă fantastică în Șoseaua Ștefan cel Mare. Cu victoria din Capitală, UTA a ajuns la patru meciuri în care nu a pierdut având trei victorii fără gol primit.

„Am jucat bine, dar n-am avut noroc și n-am înscris. Am făcut aproape totul din ce puteam. Trebuie să fim mai buni și să marcăm goluri. Voi încerca să dau totul, nu mai am niciun sentiment pentru Gaz Metan. Nu știu când va reveni Eșanu, o să vedem. Nu asta a fost problema. Avem nevoie de jucători care să poată oferi maxim timp de 90 de minute”, a declarat Dusan Uhrin, la finalul meciului pierdut de elevii săi.

În urma acestui rezultat, „câinii” au rămas pe locul 8 cu 15 puncte în timp ce băieții lui Laszlo Balint au urcat pe primul loc cu 25 de puncte.

Program etapa 2 play-out Liga 1
FC Hermannstadt – Astra 1-3
Viitorul – Gaz Metan 1-0
Dinamo – UTA 0-1
Miercuri, 21 aprilie
ora 16:45 FC Argeş – Chindia
Joi, 22 aprilie
ora 17:30 Poli Iaşi – FC Voluntari

Clasamentul play-out-ului din Liga 1
1 UTA 25*
2 Astra 23
3 Chindia Târgoviște 23*
4 FC Argeș 21 pct
5 Viitorul 19*
6 Gaz Metan 18*
7 FC Voluntari 17
8 Dinamo 15*
9 Poli Iași 14*
10 FC Hermannstadt 13
*) echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0.5 puncte